Spitale deschise de Paște: Consiliul Județean Cluj a anunțat că spitalele clujene aparținând instituției vor asigura permanența în perioada Sărbătorilor Pascale.
Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj vor asigura permanența pe întreaga durată a Sărbătorilor Pascale.
La fel și în cazul celor care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean.
Spitale deschise de Paște.
În scopul menținerii continuității activității și a actului medical:
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.
- La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii (Str. Moților, nr. 68) vor funcționa, în intervalul 22 – 25 aprilie 2022 secțiile clinice:
- Pediatrie I, II și III,
- Chirurgie și Ortopedie Pediatrică,
- ATI,
- Psihiatrie Pediatrică,
- Neurologie Pediatrică,
- Neonatologie Prematuri, precum și
- Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor.
- De asemenea, părinților li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul de telemedicină ALOPEDI 0364 – 917.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”.
În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” (Str. B.P. Hașdeu, nr. 6) permanența va fi asigurată prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor chirurgie toracică, terapie intensivă și pneumologie.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.
Totodată, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (Str. Iuliu Moldovan, nr. 23) vor funcționa, în perioada 22 – 25 aprilie a.c., liniile de gardă pentru:
structurile COVID-19,
non-COVID-19 și
Terapie Intensivă.
Spitale deschise de Paște: și Spitalul Clinic de Recuperare va fi deschis.
Spitalul Clinic de Recuperare (Str. Viilor, nr. 46-50) va asigura permanența prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor:
cardiologie,
neurologie,
chirurgie plastică,
ortopedie și
terapie intensivă.
Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.
Citește mai multe știri din „Informații Utile”.