Cluj: 10 medii de 10 la Bac. Vezi situaţia la nivel naţional

elevi, invatatProcentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat  pe judeţul Cluj a crescut în acest an cu 4%. 10 absolvenţi de liceu şi-au luat BAC-ul cu 10. La nivel naţional, conform Ministerului Educţiei, 59% dintre absolvenţi au promovat Bacalaureatul.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat astăzi, că 73,96% dintre absolvenţii de liceu au promovat examenul de Bacalaureat. Un rezultat mai mare faţă de anii trecuţi.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia parţială, până la ora 13.00, a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2014. Până la ora 13.00, au fost încărcate 97,80% din date. Conform acestora, 59% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul. Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99: 24.497.

Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.180 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40% ) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.665 de absolvenţi, 107.002 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 128.772 de absolvenţi, 107.164 (80,16%) au obţinut medii peste 5.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 146.781. Alţi 10.361 au absentat. 273 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Rezultatele înregistrate înainte de contestaţii se vor afişa până luni, 7 iulie, zi în care absolvenţii vor putea depune contestaţii (între orele 12:00-16:00). Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.

Menţionăm că media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.

Pentru detalii suplimentare, ataşăm un material ce conţine situaţia statistică referitoare la rata de promovare a examenului de Bacalaureat în ultimii 10 ani.

 

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj