Lucrările de întreținere pe drumul județean 103I (DJ 103G) Platou – Cheile Turzii au fost demarate de Consiliul Județean Cluj.
Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere, cu asfaltare, pe drumul județean 103I (DJ 103G) Platou – Cheile Turzii.
Lucrările de întreținere au drept scop îmbunătățirea condițiilor de circulație. Acestea se vor finaliza cu asfaltarea întregului drum județean.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:
„Este un nou demers în programul nostru mult mai consistent de întreținere sau reabilitare a drumurilor care duc spre cele mai importante zone și obiective turistice din județ.
Lucrările prefațează sezonul turistic, Rezervația Naturală Cheile Turzii atrăgând anual un număr semnificativ de vizitatori din țară și din străinătate”.
Vor fi executate, astfel, lucrări constând în frezarea zonelor afectate, plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică.
Totodată se va efectua tratarea burdușirilor și a tasărilor, completarea acostamentelor, refacerea terasamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor.
Vor fi înlocuite podețe, tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea carosabilului și așternerea de covor asfaltic.
În această fază se execută lucrări constând în frezarea zonelor afectate, tratarea burdușirilor și a tasărilor.
Se execută și alte lucrări pregătitoare în vederea asigurării frontului de lucru.
Vă reamintim că 39 de drumuri județene au beneficiat de lucrări de modernizare sau întreținere în cursul anului 2020.
Citește mai multe despre activitatea Consiliul Județean Cluj AICI.