La data de 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au efectuat două percheziții domiciliare în comuna Vânători, județul Vrancea, activitate desfășurată în cadrul unui dosar penal după ce un tânăr a șantajat o minoră.
UPDATE
Tânărul cercetat pentru comiterea infracțiunii de șantaj, reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești a – a fost arestat preventiv pentru 30 bde zile în cursul zilei de 15 aprilie a.c.
Din cercetări a reieșit faptul că în perioada martie – aprilie 2021, un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Vânători, județul Vrancea, ar fi pretins și primit diferite sume de bani de la o tânără în vârstă de 12 ani, pentru a nu face publice fotografii compromițătoare cu aceasta.
Cei doi ar fi început să interacționeze pe o platformă de socializare online, iar ulterior conversațiile s-au desfășurat pe o aplicație de comunicare, prin intermediul căreia cel în cauză ar fi obținut încrederea minorei de 12 ani și diverse date personale despre aceasta
.
În total, în perioada menționată, acesta ar fi solicitat și primit suma de aproximativ 7.600 de lei.
Totodată, în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul ar fi solicitat și alte imagini compromițătoare, amenințând cu distribuirea în spațiul public a fotografiilor la care cel în cauză avea în acel moment acces.
Activitățile desfășurate au condus la descoperirea și ridicarea unor înscrisuri, fotografii, a unui telefon mobil, a unui laptop, dar și a altor obiecte despre care există suspiciunea că ar proveni din sumele solicitate în repetate rânduri.
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânărul de 18 ani pentru 24 de ore, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.
În cursul zilei de azi, tânărul urmează a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzilor de Operațiuni Speciale Cluj, respectiv Vrancea.
Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracțiuni, le adresăm tinerilor câteva recomandări:
Nu vă angajați în discuții cu persoane pe care nu le cunoașteți fizic / în viața reală;
Dacă totuși ați ales să interacționați cu persoane necunoscute, nu furnizați informații personale (adresa domiciliului, adresa școlii, fotografii, filmulețe etc);
Discutați cu un părinte sau cu un adult de încredere despre faptul că ați început să purtați conversații cu o persoană pe care nu o cunoașteți, în mediul online.
În cazul în care alegeți să vă întâlniți cu persoana respectivă, solicitați înainte permisiunea unui părinte sau reprezentant legal.