Noi dezbateri publice la Centrul de Inovare și Imaginație Civică.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Centrul de Inovare și Imaginație Civică

Primăria Cluj-Napoca organizează o nouă serie de dezbateri publice online sub cupola Centrului de Inovare si Imaginație Civică (CIIC).

Astfel, în perioada lunilor februarie – aprilie, clujenii sunt așteptați să ia parte la șase dezbateri publice în care vom discuta despre viitorul orașului, alături de specialiști în diverse domenii și cercetători pentru a înțelege cum ne putem pregăti orașul pentru nevoile locuitorilor pe un orizont de timp mai larg, 2021- 2030.

Agenda dezbaterilor:

Joi, 18 februarie – SIDU* 2021 -2030 Economie, cercetare, dezvoltare

Joi, 25 februarie – SIDU 2021 -2030 Mobilitate

Joi, 4 martie – SIDU 2021 -2030 Locuire

Joi, 11 martie – SIDU 2021 -2030 Clujul Metropolitan

Joi, 25 martie – Piața Karl Liebknecht și străzile adiacente

Marți, 6 aprilie – Reamenajarea Parcului Primăverii

*Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană

Toate dezbaterile vor începe la ora 17.00, se vor desfășura pe platforma electronică ZOOM și vor fi transmise live pe paginile de Facebook CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică și Municipiul Cluj-Napoca.

Continuăm seria de întâlniri pentru realizarea strategiei de dezvoltare a zonei metropolitane Cluj. Îi invit pe clujeni să contribuie la dezbaterile având ca teme economia, cercetarea, mobilitatea, locuirea și dezvoltarea urbană sustenabilă. De asemenea, continuăm programele de investiții Clujul Verde și Orașul pentru pietoni cu două proiecte extrem de interesante și care vor schimba în bine cartierele Mănăștur și Iris”, a explicat Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC și director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Fiecare clujean poate veni cu o idee sau inițiativă valoroasă. Centrul de Inovare și Imaginație Civică este locul unde culegem și dezbatem toate propunerile care vizează modernizarea și dezvoltarea orașului nostru pe multiple componente, de la mobilitate urbană la orașul Smart City, de la proiecte cultural-artistice la aspecte care țin de dezvoltarea socială.

CIIC își propune să aducă toate energiile pozitive ale orașului într-un cadru organizat în care aceste idei să poată fi analizate și dezbătute alături de experți. Prin CIIC dorim să încurajăm participarea, implicarea cetățenilor în ceea ce înseamnă dezvoltarea Clujului și să utilizăm cât mai bine resursele creative ale comunității.

Aceste dezbateri sunt parte a proiectului ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’, finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA).

Proiectul are două componente:
– design-ul, dezvoltarea si implementarea unui sistem electronic de digitalizare și simplificare a serviciilor publice oferite cetățenilor Municipiului Cluj-Napoca prin implementarea funcționarului public electronic si virtual – ANTONIA.
și
– utilizarea Centrului de Inovare și Imaginație Civică în planificarea strategică a proceselor de inovare socială, pentru creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor oferite cetățenilor municipiului Cluj-Napoca.

Mai multe detalii despre proiect găsiți pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, accesând următorul link:
https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/centrul-de-inovare-si-imaginatie-civica/

Articole Noi