Gala de Excelenţă „10 pentru Cluj” – eveniment educativ şi cultural-artistic ajuns la cea de-a XII-a ediție – a avut loc online, marți, 15 decembrie 2020. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, al mediului de afaceri clujean şi al instituţiilor locale și europene (Parlamentul European).
În cadrul galei sunt premiați preșcolarii și elevii cu vârste între 3-18 ani pentru performanţele excepţionale obţinute în domeniul educaţiei, sportului sau pentru implicarea în comunitate. Acești tineri sunt modele de consecvență și perseverență, reușind să obțină distincții importante în cadrul olimpiadelor, proiectelor și concursurilor în care au fost implicați.
Valoarea cumulată a premiilor oferite elevilor clujeni se ridică la peste 40.000 lei în premii valorice sau produse.
Premierea tinerilor elevi clujeni cu rezultate deosebite se datorează sponsorilor și partenerilor, fără a implica alocări de la bugetul local. Gala de excelență „10 pentru Cluj” a fost sprijinită în acest an de: Terapia – o companie SunPharma, NTT DATA, Banca Transilvania, Betfair, Farmec, Endava, Bosch, Nagarro, Napolact, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică, domnului Daniel Buda – Deputat în Parlamentul European, Jolidon, CSi România, Iulius Mall, Clubul oamenilor de afaceri de limbă germană din Nordul Transilvaniei – DWNT și Coral.
Momentele surpriză nu au lipsit nici în acest an. Gala de premiere s-a încheiat cu un scurt moment artistic susținut de Arpy&Zip Band. Înregistrarea integrală a Galei de excelență „10 pentru Cluj” poate fi urmărită Aici.
Premianţii ediţiei a XII-a a Galei de Excelenţă „10 pentru Cluj”:
Prichindeii Cetăţii
Cucăila Alexandru de la Grădiniţa „Așchiuță”
Bogyo-Leția Eliza de la Grădiniţa „Așchiuță”
Pâgleșan Teodor-Cristian de la Grădiniţa „Așchiuță”
Ivan Ștefan de la Grădiniţa „Așchiuță”
Marian Flaviu-Daniel de la Grădiniţa „Așchiuță”
Giurcă Teodora de la Grădinița „Micul Prinț”
Elevul Anului
Râpeanu George-Alexandru de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”
Profesorul Anului
Bărăian Alina-Monica de la Colegiul Național „George Barițiu”
Ambasador pentru Cluj
Ghip Maria Ionela de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”
Sandea Iancu-Ioan de la Colegiul Național „Emil Racoviță”
Kis-Minya Ștefania-Iulia-Elena de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”
Social
Grupul de 27 de elevi „Amicii sufletiști, isteți și îndrăzneți” de la Școala Gimnazială „Horea” (ciclul primar)
Grupul de 6 elevi din proiectul „Dăruiește bucurie!” de la Colegiul de Servicii în Turism „Napoca” (ciclul liceal)
Arte, ansambluri
Corul Mixt de 35 de elevi de la Liceul Teologic Reformat Cluj-Napoca (ciclul liceal)
Arte individual
Apa Akos-Csenger de la Liceul Unitarian „Janos Zsigmond” (ciclul primar)
Torge Tudor de la Școala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena” (ciclul gimnazial)
Micu David-Cristian de la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia” (ciclul liceal)
Sport de echipă
Ansamblul de gimnastică ritmică al Clubului sportiv municipal Cluj-Napoca format din 4 eleve de la Colegiul Național „Emil Racoviță” (ciclul primar)
Sport individual
Câmpeanu Daria Ștefania de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” (ciclul primar)
Savu Luca-Mihnea de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” (ciclul gimnazia)
Oprișca-Pop Teodora de la Liceul Teoretic Avram Iancu și sportivă la Liceul cu Program Sportiv (ciclul liceal
Ştiinţe
Beno Matyas de la Liceul Teoretic „Báthory István” (ciclul primar)
Pojum Ana Eliza de la Colegiul Național „Emil Racoviță” (ciclul gimnazial)
Sógor Bence de la Liceul Teoretic „Báthory István” (ciclul liceal)
Mediu
Boar Andrada de Seminarul Teologic Ortodox (ciclul liceal)
IT
Sandea Iancu-Ioan de la Colegiul Național „Emil Racoviță” (ciclul gimnazial)
Râpeanu George-Alexandru de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” (ciclul liceal)
Inovație
Suciu Antonia Elena de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” (ciclul gimnazial)
Grupul GetOverIT de la Asociația „Descoperă-ți pasiunea în IT”