A fost finalizată asfaltarea drumului județean ce traversează localitatea Fizeșu Gherlii. Întreg drumul județean 109C oferă acum condiții excelente de trafic.
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de așternere a covorului asfaltic derulate pe drumul județean 109C Fizeșu Gherlii – intersecția cu DJ 161D.
A fost, astfel, vizat un sector de drum în lungime de aproximativ cinci kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 4+100 și 9+000, cel care traversează, practic, întreaga localitate Fizeșu Gherlii, până la intersecția cu drumul județean DJ 161D.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Odată finalizată asfaltarea acestui ultim tronson, întreg drumul județean 109C, de la Gherla, prin Fizeșu Gherlii, Sântioana, Țaga, Sucutard, Geaca, și până la joncțiunea cu drumul național DN 16 oferă condiții excelente de circulație, în deplină siguranță, pentru toți participanții la trafic”.
Anterior lucrărilor de asfaltare au fost executate operațiuni premergătoare constând în plombări și burdușiri.
Pentru completa finalizare a investiției vor mai fi executate lucrări de aducere la profil a acostamentelor, de completare a acostamentelor cu piatră spartă, urmând să fie realizate inclusiv șanțuri și marcaje rutiere.