Femeie prinsă de polițiști conducând sub influența alcoolului.

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva

La data de 6 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore, o femeie de 49 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Femeia a fost depistată în timp ce conducea un autoturism pe strada Porțelanului, din muncipiul Cluj-Napoca, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 1.25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj