Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj a publicat în SICAP documentația aferentă licitației publice deschise destinate delegării, prin concesiune, a serviciilor de colectare şi transport al deșeurilor municipale, precum și operării și administrării stațiilor de transfer.
Alin Tișe, președintele forului administrativ județean: „Este un pas extrem de important pe care îl facem în direcția rezolvării pe termen lung a problemei deșeurilor în întreg județul, cu atât mai mult cu cât se apropie momentul dării în funcțiune a primei celule de depozitare”.
Ofertele vor trebui depuse de către operatorii interesați la sediul ADI Eco-Metropolitan Cluj până în 30 octombrie a.c., acestea urmând a fi evaluate atât din punct de vedere financiar, criteriu cu o pondere de 65%, cât și tehnic – 35%. Durata contractelor este de 10 ani, la finalul licitației urmând a fi desemnați maxim trei operatori pentru întreg județul.
Ca și procedură, licitația se va realiza distinct, pe trei loturi diferite, respectiv:
– Lotul 1: Zona 1 Cluj-Napoca, plus alte 30 de comune și Zona 2 Huedin împreună cu alte 13 comune;
– Lotul 2: Zona 3 Mihai Viteazu, plus alte 12 comune și municipiile Turda și Câmpia-Turzii;
– Lotul 3: Zona Gherla, plus alte 19 de comune și municipiul Dej.
Valoarea totală estimată a contractelor de delegare pentru cele trei loturi este de 820.915.345,22 lei, fără T.V.A..
[…] S-a lansat oficial Asociatia "Traiesc in Floresti" […]