„Univer 24 – Sărbătoarea înotului”, a doua ediție a evenimentului de înot de 24h organizat sub deviza “Toți pentru înot și înot pentru toți!”

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Data evenimentului: sâmbătă și duminică, 28-29 septembrie 2019.
Locația: Cluj-Napoca,  Complexul de natație „Universitas”  situat în parcul sportiv „Iuliu Haţieganu”, aflat în patrimoniul Universităţii „Babeş-Bolyai”, strada Pandurilor nr. 7, Cluj, 400000.
Organizator: Asociația Club Sportiv Sports Culture
Sponsor principal: Univer Product SRL

inot 1Intrăm în linie dreaptă cu organizarea evenimentului nostru de înot de 24 h, așa că revenim cu detalii și reiterăm invitația noastră. Vor fi 24 h de bună dispoziție petrecute alături de familie, colegi și prieteni … alături de iubitori și potențiali iubitori ai înotului. Ni s-a întâmplat adesea să adresăm invitații la vreo competiție de înot și să ne lovim de reacția „Nuuu, nu sunt suficient de pregătit!”. Așa că ne-am decis să organizăm o „sărbătoare a înotului”. Avem plănuite activități de natație variate, astfel încât toată lumea să își găsească locul – indiferent de vârstă și nivel de pregătire, de la cei ce sunt în siguranță în apă până la înotători profesioniști. Tot ce trebuie să faceți este să decideți care dintre cele 5 activități de natație planificate pe parcursul celor 24 h vi se potrivesc cel mai bine, să formați echipa și să vă înscrieți pe pagina noastră web la www.sportsculture.ro până cel târziu la data de 22 septembrie. Culoarele rămân limitate, deci nu lăsați înscrierea pe mâine! Căpitanii de echipă sunt artizanii din spatele evenimentului nostru și le suntem recunoscători.

Ne considerăm extrem de norocoși să trăim în Cluj și să ne putem bucura de un mediu atât de dinamic, divers și receptiv.

Așa că haideți să profităm de această oportunitate și să încetățenim împreună tradiția unui eveniment de socializare la bazin … dacă doriți, un „swim fest” adecvat peisajul local. Noi vă așteptăm cu o atmosferă primitoare, stand-uri expoziționale, tombolă, kituri de participare, cadouri de la sponsori și multe alte surprize. Cu sprijinul neprețuit al sponsorilor, partenerilor și colaboratorilor, și mai ales al vostru, al înotătorilor, va fi o sărbătoare!

Credem cu tărie în faptul că sportul reprezintă un element indispensabil în atingerea unui echilibru armonios al vieții noastre. Tocmai de aceea nu ne dorim să organizăm cu această ocazie o competiție, ci facem tot posibilul ca participanții să îmbrățișeze conceptul pe care se bazează evenimentul. Acela de a petrece 24 h împreună – înotând, socializând și conștientizând cât de frumos este înotul și cât de frumos ne poate influența viața. Să îmbrățisăm oportunitatea pe care sportul în general ne-o oferă pentru a deveni mai organizați, mai disciplinați; a coopera, a funcționa ca echipe; a învăța unii de la alții și a ne sprijini la nevoie, pentru ca finalmente fiecare dintre noi să evoluăm și să progresăm în maniera optimă sinelui.

Și ce mesager mai reprezentativ ne-am putea dori decât invitata noastră specială, Hosszú Katinka, triplă campioană olimpică, campioană mondială și europeană, deținătoarea mai multor recorduri mondiale la înot? Legendă vie a înotului, Iron Lady va susține mesajul evenimentului atât prin viu grai, cât și prin măestria înotului ce o caracterizează (luând startul în deschiderea celor 24 h de înot). Experiența unică de care ne putem bucura va fi completată și de autografe, fotografii și interviuri rămase ca mărturii.

Toate activitățile de natație anterior menționate sunt destinate echipelor, însă, pentru a celebra înotul în forma sa supremă, evenimentul va găzdui și o activitate individuală de înot de anduranță. Un culoar al bazinului va fi în permanență dedicat celor 2 super înotători de 24 h. Suntem norocoși și mândri să îi avem alături pentru această activitate pe Florin Tomoș și Andrei Ioniță, ambii înotători cu experiență în probe de anduranță.

inotFondatorul clubului sportiv Sport4You, Florin Tomoș profită de orice ocazie pentru a se bucura de înotul în ape deschise.

Astfel, el a organizat primul maraton de înot din țară pe distanța de 28 km în lacul Belis, este inițiatorul proiectului LAKE’S SEVEN (ce presupune traversarea înot a celor mai lungi 7 lacuri din România, pledând pentru protejarea calității apei) și recent a traversat Molokai Kaiwi Channel în 14 ore și 56 minute. Sperăm doar că înotul în bazin să nu fie prea puțin provocator pentru Florin! Andrei practică înotul de 23 de ani, a participat la și câștigat o serie de maratoane de înot, precum și alte concursuri naționale și internaționale de înot. Va fi o plăcere să îi urmărim pe cei 2 super înotători și vă invităm să le fim alături pe toată durata evenimentului.

Împreună, continuăm să înotăm!

inot

Înscrierile sunt deschise într-o variantă simplificată. Căpitanul de echipă poate deja înscrie echipa folosind datele personale și un număr estimativ de membri ai echipei. Pentru mai multe detalii, regulament și înscriere, vă invităm să vizitați pagina noastră la www.sportsculture.ro. Locurile sunt limitate, așa că nu ezitați!

Articole Noi