Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic, a locuitorilor din zonă şi a turiștilor faptul că pe drumul județean 107P (DN 1) Gilău – Someşul Rece – Mărişel – DN 1R lucrările de reabilitare şi modernizare au fost reluate după ce acestea au fost suspendate pe perioada iernii.
Demarată în cursul anului trecut, investiția Consiliului Județean vizează un tronson cu o lungime de 44,26 kilometri. În această etapă se execută operațiuni de frezare a căii de rulare în vederea turnării celor două straturi de asfalt, binder și strat de uzură, lucrările desfășurându-se pe raza localității Gilău, de la joncțiunea cu drumul național DN 1.
Reamintim în acest context faptul că lucrările de modernizare și reabilitare a drumului judeţean DJ 107P (DN 1) Gilău – Someşul Rece – Mărişel – DN 1R sunt finanțate din fonduri europene. Acestea sunt executate de Asocierea Kiat Group Construct SRL – Tehnic Asist SRL –Damar Consult SRL, valoarea contractului fiind de 33.221.884 lei, fără TVA.
Modernizarea drumului judeţean DJ 107P (DN 1) Gilău – Someşul Rece – Mărişel – DN 1R are o importanţă strategică pentru județul Cluj întrucât acesta traversează o mare parte a Munţilor Apuseni, o zonă extrem de atractivă din punct de vedere turistic, dar şi din punct de vedere istoric, social şi economic.