Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție au reținut pentru 24 de ore doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis.
Conform probatoriului administrat, în noaptea de 29/30 martie a.c., un tânăr, în vârstă de 15 ani, din Baciu, ar fi sustras un autoturism parcat pe raza cartierului Mărăști. Ulterior, ar fi condus autoturismul până în zona unei societăți
comerciale de pe Calea Baciului, de unde ar fi sustras 25 de acumulatori auto, împreună cu un alt tânăr, de 17 ani, din Cluj-Napoca.
Fapta a fost sesizată în dimineața zilei de 30 martie, iar la circa o oră de la sesizare polițiștii au găsit autoturismul sustras și i-au identificat și depistat pe cei bănuiți de comiterea faptei.
În urma reținerii celor doi, magistrații au dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de tânărul în vârstă de 15 ani. Cercetările sunt continuate de către polițiști.