Consiliul Județean Cluj a reluat licitația pentru execuția lucrărilor la Castelul Banffy din Răscruci

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

POZE BANFFY 1_Page_2 (1)Întrucât la primul termen al licitației privind execuția lucrărilor de restaurare a ansamblului monument istoric Castel Bánffy din satul Răscruci nu s-a prezentat niciun ofertant, Consiliul Județean Cluj a republicat anunțul de atribuire a acestui contract.

            În acest context, noul termen limită de depunere a ofertelor de către operatorii economici interesați să execute lucrările de reabilitare a acestui castel monument istoric este13 martie 2019, societatea declarată câștigătoare urmând să realizeze lucrări atât la imobilul-clădire Castel Banffy cât și la parcul-monument.

            Valoarea totală estimată a lucrărilor de restaurare și conservare care vor trebui realizate în maxim 24 de luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor a rămas neschimbată, respectiv de 13.473.392,55 lei fără TVA.

POZE BANFFY 1_Page_3În ceea ce privește criteriul de atribuire, acesta este reprezentat de raportul calitate-preț, ponderea alocată factorului preț fiind de 60% iar cea care va reveni factorului tehnic va fi de 40%.

Prin intermediul proiectului se urmărește punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcțiunii castelului din școală, care a fost ultima funcțiune a clădirii, în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare. În acest scop, se va amenaja un Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea unor evenimente culturale, precum și deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg. Suprafața terenului ce aparține castelului este de 56.128 mp, din care 644 de mp sunt ocupați de castelul Banffy iar 691 de mp de clădirile adiacente.

            Reamintim în acest context faptul că Județul Cluj, prin Consiliul Județean, este beneficiarul Proiectului european ,,Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului Monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, jud. Cluj”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 19.972.586,04 lei cu TVA, contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj fiind de 390.520,74 de lei, respectiv 2% din valoarea totală.

Articole Noi