Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca anunță organizarea, în parteneriat cu Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, a primei ediții a Conferinței Anuale AsoP România ”Peisagistică – educație și profesie”, în perioada 1-2 martie 2018.
La 20 de ani de la înființarea specializării Peisagistică în România și la 15 ani de la prima promoție de absolvenți, ediția inaugurală a Conferinței Anuale AsoP România este organizată alături de filialele teritoriale AsoP, Nord-Vest, Vest și București-Ilfov, precum și în parteneriat cu Facultatea de Horticultură și Societatea de Horticultură şi Silvicultură din Transilvania (SHST).
Tema evenimentului – Educație și profesie în peisagistică – este relaționată cu evoluția domeniului peisagisticii din Europa de Est după căderea comunismului.
Vor participa personalități de renume din domeniul arhitecturii peisajului din țară și străinătate (Ungaria, Serbia, IFLA Europe și ECLAS), care vor dezbate acest subiect în cadrul conferinței.
Conferința va include două sesiuni de prezentări și dezbateri cu privire la educație și profesie, două workshop-uri cu tematica irigații și tăieri aplicate arborilor, susținute de firme și specialiști din domeniu, o expoziție, precum și vizite în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură, Departamentul Peisagistică.
”O altă premieră legată de eveniment, foarte importantă pentru educație și profesie, este colaborarea dintre AsoP România și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură și Societatea de Horticultură şi Silvicultură din Transilvania (SHST).
O relație de bună colaborare între instituțiile de învățământ, organizații, fundații, asociații și societăți din domenii de profil și conexe este benefică, iar beneficiile se extind atât asupra procesului de învățământ, a profesiei, cât și asupra tuturor celor implicați direct sau indirect în dezvoltarea, reglementarea și perfecționarea domeniului peisagisticii în România. Faptul că prima ediție a conferinței se va desfășura la Cluj-Napoca ne bucură și suntem onorați să fim gazdele acestui
eveniment alături de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură și Societatea de Horticultură și Silvicultură din Transilvania (SHST)”, a precizat Dr. Peis. Păunița Iuliana Boancă, președintele Filialei Teritoriale Nord-Vest a AsoP.
Evenimentul este dedicat profesioniștilor din domeniu, studenților și cadrelor didactice, reprezentanților administrațiilor publice și, în același timp, are o dimensiune publică, având în vedere că expoziția, atelierele de lucru, conferințele, cât și dezbaterile vor fi deschise tuturor celor interesați de domeniul peisagisticii.
Conferința va avea loc la Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT), Amfiteatrul Verde, din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
Programul evenimentului și detalii despre înscrieri puteți găsi aici.