A încercat să mituiască polișți pentru a nu i se suspenda dreptul de a conduce. S-a ales cu o condamnare.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
Foto: Arhiva IPJ Cluj
Foto: Arhiva IPJ Cluj

La data de 29.01.2018, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul O.D.D., persoană fără calitate specială, şi a propus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată – 2 acte materiale.

Totodată, prin acord s-au stabilit următoarele: condamnatul va urma un program de reintegrare socială, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile și va plăti 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În fapt, din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că, în data 04.12.2017, inculpatul O.D.D. a oferit sume de bani și foloase materiale (200 de lei și foloase materiale, respectiv 1000 de lei și foloase materiale) unor agenți de poliţie din cadrul I.P.J. Cluj – Secția 1 Poliție Cluj-Napoca, pentru ca aceștia să nu îi suspende dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile, ca urmare a săvârșirii unei contravenții prev. și ped. de art. 100 alin 3 lit. d din OUG nr.195/2002 republicată.

În cauză, la data de 04.12.2017, au fost depuse la Serviciul Județean Anticorupție Cluj două denunțuri care au făcut obiectul dosarului penal 1503/P/2017 înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dosarul a fost instrumentat cu ajutorul ofițerilor D.G.A. – S.J.A. Cluj și Centrul Operațional 3 Cluj care au avut ordonanțe de delegare în acest sens.

Articole Noi