Premieră de tristă amintire în istoria recentă a Clujului: Președintele Consiliului Județean Cluj, dl. Alin Tișe a fugit de vicepremierul Grațiela Gavrilescu la vizita de la Pata Rât, cât și la întâlnirea de la Prefectură.
„Le solicit consilierilor județeni, indiferent de culoarea politică, să-i ceară demisia președintelui Alin Tișe. Fuga de responsabilitate a Executivului județean riscă să îngroape județul Cluj și municipiul Cluj-Napoca în gunoaie.
Este inadmisibil ca președintele Consiliului Județean Cluj să se baricadeze în insituție și să refuze orice dialog cu reprezentanții statului român,” a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.
Deputatul social-democrat îi solicită și lui Emil Boc un punct de vedere pertinent în această criză:
„Emil Boc trebuie să uite că este nașul lui Alin Tișe și să se comporte ca un edil. Doar a recunoaște în fața vicepremierului Grațiela Gavrilescu că în câteva luni și municipiul Cluj-Napoca se va confrunta cu o criză a gunoaielor este insuficient. Avem nevoie de o soluție imediată domnule Emil Boc, nu de o constatare!”.