Târg de Meserii pentru învățământul profesional și tehnic. Idee franceză pentru joburi românești.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Targ de Meserii- afisVă invităm la cea de-a treia ediție a „Târgului de Meserii”, organizat de Clubul Francofon de Afaceri din Cluj, joi, 28 septembrie, între orele 10:00 și 18:00, în incinta Cluj Arena, la etajul 1.

Defășurat sub sloganul „Soluții pentru viitorul tău!”, Târgul de Meserii este un eveniment anual care promovează învățământul profesional și tehnic din regiunea Clujului și încurajează descoperirea practică, a diverselor domenii și meserii, de către tinerii aflați în căutarea unei vocații.

Evenimentul este adresat elevilor de gimnaziu și liceu, părinților acestora, unităților de învățământ profesional și tehnic, precum și firmelor și companiilor private interesate de personal calificat, deci de absolvenții acestor școli. Târgul de Meserii se dorește a fi o punte de dialog și de concretizare a unui parteneriat între toți acești actori sociali.

Targ CFAC 2016Obiectivele generale sunt: mediatizarea învățământului profesional și tehnic în rândul publicului larg, indentificarea nevoilor pieței și facilitarea accesului la forţă de muncă pentru companii, dar și invers – acces la internship-uri și job-uri pentru absolvenții învățământului profesional, tehnic și vocațional.
Obiectivele pe termen lung: revitalizarea învățământului profesional, tehnic și vocațional din România, adaptarea curriculei școlare la nevoile reale ale pieței și schimbarea mentalității, a percepției negative asociate cu învăţământul profesional (de exemplu: inferioritatea studiilor vocaționale, în raport cu studiile universitare).

„Pe lângă ce ne-am propus pe termen lung cu acest eveniment, schimbarea de mentalități și sisteme – ceea ce știm că va dura – avem și niște așteptări mai concrete, realizabile la nivel local, pentru început: crearea unei rețele regionale de unități de învățământ profesional și tehnic și conectarea ei la rețeaua oamenilor de afaceri din clubul nostru francez și din cele partenere – german și belgian. Din start, ar fi vorba de peste 275 de companii care ar ști de unde să își ia cu prioritate forța de muncă, calificată și cunoscută deja – firmele au ocazia să organizeze stagii de practică pe domeniile în care au lipsă de personal, apoi să cheme în internshipuri elevii pe care „pun ochii”. Astfel, și procesul de recrutare se ușurează considerabil, iar „siguranța unui loc de muncă” devine o expresie cu sens atât pentru angajat, cât și pentru angajator – care îl poate oferta pe licean imediat ce termină studiile sau chiar în timpul lor, dacă este cazul, pentru un part-time job”, a declarat Bogdan Herea, preşedinte al Clubului Francofon de Afaceri din Cluj.

CFAC Targ 2016PROGRAMUL Târgului de Meserii:
10:00 – 10:30 – Conferință de presă
10:30 – 11:00 – Deschidere cu vizitare de stand-uri și ateliere
10:30 – 16:00 – Ateliere experimentale adresate copiilor/elevilor
13:00 – 14:00 – Prânz
16:30 – 18:00 – Dezbatere cu tema „Ce va face copilul meu mâine?” – adresată profesorilor și părinților, moderator: Andreea Pietroșel (RFI România)

Evenimentul este organizat cu susţinerea Primăriei Cluj-Napoca, a Inspectoratului Şcolar Județean Cluj și în parteneriat cu: CCIFER – Camera de Comerț și Industrie Franco-Română, DWNT – Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord, BEROBA – Asociația Româno-Belgiană a Oamenilor de Afaceri, Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca, Consulatul Onorific al Suediei la Cluj-Napoca.

Sponsori: ENERGOM, ECOLOR, HECO SCHRAUBEN, PFEIFFER VACUUM.

Parteneri media: AllAboutJobs, Ciulea.ro, Cluj.com, Clujescu, Cluj Insider, Cluj Manifest, Cluj Today, Cotidian Transilvan, ClujU, Bistrita News, Dispersie, eClujeanul, I Like Cluj, I Love Cluj, NapocaFM, Știri și Reportaje Alba, Transilvania Reporter, Transylvania Today, TVR, Ziarul Clujean, Wow Magazine, RFI România.

Clubul Francofon de Afaceri din Cluj (C.FAC) este o rețea de peste 60 de firme și persoane francofone cu funcții de decizie în întreprinderi, instituții și organisme administrative din Cluj. Obiectivele generale ale CFAC sunt să contribuie la dezvoltarea economică în regiunea Cluj și să faciliteze ocuparea forței de muncă în Transilvania.

 

Articole Noi