„Aceste proiecte, finanțate de Uniunea Europeană, au triplul obiectiv de a îmbunătăţi securitatea rutieră, de a contribui la dezvoltarea economică a regiunilor vizate şi de a consolida coeziunea teritorială din România„, a argumentat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
Astfel, mai mult de 336 milioane de euro vor fi investiți în construirea secţiunii dintre localitățile Dumbrava şi Deva, din autostrada Lugoj-Deva, parte a Reţelei transeuropene de transport (RTE-T), dar şi în infrastructura conexă (poduri, intersecţii, tunele…). Timpul necesar deplasării automobiliștilor între cele două oraşe va fi redus astfel cu o treime.
Alte 62 milioane de euro vor fi utilizate pentru reabilitarea unei secțiuni din drumul naţional 6, ce leagă orașele Alexandria şi Craiova, în sud-vestul ţării, cu scopul de a ameliora securitatea rutieră şi de a reduce timpul de deplasare cu trei sferturi de oră.
Nu în ultimul rând, aproximativ 9 milioane de euro vor finanţa construirea secţiunii de drum dintre oraşele Timişoara şi Lugoj, precum şi a unei variante ocolitoare în zona Timișoara.
Mai multe informaţii despre fondurile europene în România sunt disponibile pe Platforma de date deschise.