Consiliul Judeţean Cluj anunţă cetăţenii din zonă şi participanţii la trafic că pe drumul judeţean DJ 161B Turda – Ploscoş au demarat şi se află în plină desfășurare lucrări de întreținere.
„Am cerut drumarilor și tuturor celor implicați în procesul de reabilitare a drumurilor județene să intensifice la maxim ritmul lucrărilor pentru a profita de vremea excelentă, mai mult decât propice lucrărilor de infrastructură” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Lucrările vizează un tronson de drum în lungime de 12,4 kilometri, de la kilometrul 11+644 până la kilometrul 24+044, împărţit în două sectoare, în funcție de tipul lucrărilor de întreţinere.
Astfel, pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 19+344 şi kilometrul 24+044 se execută lucrări de reprofilare cu adaos de piatră spartă cu cilindrare, în vreme ce pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 11+644 şi kilometrul 19+344 se execută lucrări de aşternere de covor asfaltic. Pe acest sector de drum, până în prezent au fost deja asfaltați aproximativ 2,5 kilometri, mai exact de la kilometrul 11+644 până la kilometrul 14+044. În prealabil, premergător lucrărilor de asfaltare, s-au executat lucrări pregătitoare constând în plombări și burdușiri.
Până la finalizarea lucrărilor mai fiind prevăzute, pe întreaga lungime a tronsonului de drum vizat, lucrări constând în acostamente, șanțuri, înlocuire de podețe, defrișări și cosiri de vegetaţie.
Profitând de condiţiile meteorologice favorabile, lucrările continuă în ritm susţinut.