Florești: Hotărârea care îi va arde pe mulți la buzunare dacă uită de obligațiile ce le revin sau de bunul simț

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

consiliul local votÎntrunit în ședința din data de 20 iulie 2017, Consiliul Local Florești a hotărât că este momentul pentru a face un pas spre civilizație. Hotărârea adoptată ieri, aduce amenzi usturătoare pentru cei care nu vor respecta un set de reguli de bun simț în ce privește curățenia. Amenzile ajung să fie de ordinul miilor de lei. 

Conform proiectului de hotărâre aprobat de consilieri (în unanimitate), amenzile sunt împărțite pe categorii astfel că fiecare entitate (operator de salubritate, cetățeni) are partea sa de obligații.

Articolul 1 al hotărârii face referire la operatorii de salubrizare. Aici, vorbim atât de cei de la Strict Prest (ridicare deșeuri menajere) cât și de Quatro Eco Salub (salubrizare stradală) plus firmele mai mici care se ocupă de salubrizare stradală.

Amenzile prevăzute sunt între 500 și 2500 de lei și fac referire începând de la nerespectarea obligațiilor de ridicare deșeuri conform graficului, nerespectarea obligațiilor de dotare cu coșuri stradale sau număr de pubele necesare în punctele gospodărești și până la modul în care sunt transportate deșeurile.  

Articolele 2 și 3 se referă la persoanele fizice și cele juridice. Aici, sancțiunile se dau începând de la 200 de lei și până la 2500 lei. Conform acestor articole, persoanele fizice sau juridice pot fi amendate pentru depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate, depozitări de deșeuri pe terenuri private sau fără acordul proprietarului, utilizarea unor recipiente improvizate pentru colectarea deșeurilor, nemenținerea unui contract valabil cu firma de salubrizare, amplasarea de recipienți cu deșeuri pe trotuare sau carosabil, murdărirea carosabilului de către mașinile folosite pe șantiere și nu numai, nedepozitarea separată a deșeurilor (acolo unde este implementat sistemul de colectare selectivă), nepăstrarea curățeniei pe trotuare, rigole sau carosabil dar și în parcari, etc.

De asemenea, cetățeneii comunei nu scapă nesancționați dacă nu păstrează curățenia în gospodăriile proprii. Amenzile încep de la 200 de lei și vizează fapte precum: curățenia în curți, anexe sau spații comune la asociațiile de proprietari, neafișarea plăcuțelor cu adresa imobilului, neafișarea datelor de identificare ale asociației de proprietari și date de contact în loc vizibil, scuturatul păturilor/fețelor de masă, covoare pe balcon sau fereastra imobilului de locuit, aruncarea pe geam a resturilor menajere, lichide sau obiecte precum și neefectuarea dezinsecției și a deratizării curților, terenurilor sau imobilelelor de două ori pe an.

Nu în ultimul rând, hotărârea prevede amenzi usturătoare și pentru murdărirea fațadelor imobilelor, organizatorii de evenimente care nu lasă în urma lor curățenie, nepăstrarea curățeniei în localuri de alimentație publică, nepăstrarea curățeniei în piețe, târguri, etc.

Nu rămân nesancționați nici așa zișii „sămânțari”, pentru că cei care lasă cojile de semințe în transportul în comun sau domeniul public, riscă amenzi de până la 1000 lei.

Arderea deșeurilor se amendează (600-1000 lei) însă arderea resturilor vegetale este permisă în anumite condiții cum ar fi:

  • supravegherea permanentă a procedurii de ardere,
  • arderea se face în condiții meteo favorabile (să nu fie vânt) și la distanțe mari față de parcuri, locuințe, culturi sau instalații,
  • să nu fie mari cantitățile de resturi vegetale care sunt arse odată (grămezi mai mici),
  • persoana în cauză nu poate părăsi locul până nu se asigură că stingerea afocului a fost efectuată cu succes.

Fumatul în parcuri, locuri de joacă pentru copii este interzis și se amendează cu sume între 100-500 lei. Și accesul cu animale de companie în parcuri și locuri de joacă pentru copii este interzis și se sancționează cu sume cuprinse între 100-500 lei.

Lista de amenzi este mult mai amplă și evident, de control și amenzi se ocupă poliția locală, iar cei care împiedică sub orice formă efectuarea controlului sunt amendați. Contravenienții au posibilitatea de a achita jumătate din amendă pe loc sau în termen de 48 de ore.

Rămâne de văzut cât de „harnici” vor fi polițiștii locali la aplicat amenzi cu atât mai mult cu cât această hotărâre ar putea să îi invețe pe mulți ceea ce n-au învățat în cei șapte de acasă.

Întreaga listă de amenzi va putea fi consultată imediat ce hotărârea va fi afișată pe site-ul instituției.

Vezi ședința din 20 iulie 2017

Vezi hotărârea Consiliului Local Florești

 

 

 

 

 

 

 

 

3 COMENTARII

  1. Buna ziua, unde se pot face sesizari in cazul in care este nevoie?
    Cu stima,
    Florin Candale!

    • Buna ziua, sesizarile se fac la politia locala Floresti. Pe site-ul Primariei comunei Floresti veti gasi la sectiunea Politia Locala, toate datele de contact necesare (acesta este un nr de Tel.: 0727 809 866). Multumim pentru ca cititi Cluj24h.ro

Comentariile sunt închise.

Articole Noi