Polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, un conducător auto pentru comiterea mai multor infracțiuni rutiere.
Conform verificărilor efectuate, la data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 04:00, un tânăr de 25 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gilăului, din comuna Gilău, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel a părăsit partea carosabilă, căzând de la o diferență de nivel de circa 2 metri. În urma impactului, un bărbat, de 37 de ani, din Florești, pasager în autoturism, a fost rănit ușor și transportat la unitatea medicală.
Anterior producerii accidentului, cel în cauză nu a oprit la semnalele unui echipaj de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, continuându-și deplasarea. Polițiștii au stabilit că șoferul avea anulat dreptul de a conduce, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare al autoturismului condus erau retrase, pe acesta fiind aplicate plăcuțe cu un număr fals.
De asemenea, celui în cauză i-a fost reținută și infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât a încercat să inducă în eroare polițiștii cu privire la faptul că nu el a condus autoturismul.
Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale.