Duminică, 30 aprilie, ora 18:30, avem plăcerea de a vă invita la spectacolul-eveniment al lunii Aprilie: ”DON CARLO”, de Giuseppe Verdi, o ocazie lirică excepțională, ce aduce pe scena lirică din Cluj una dintre cele mai apreciate capodopere ale tuturor timpurilor, în prezența unei distribuții de rang european.
Ne vor atrage în mrejele legendarei creații verdiene invitații speciali David Crescenzi– renumitul dirijor italian, și soliștii de renume internațional: Adrian Sâmpetrean, Elisabeta Marin, Ramona Zaharia și Marius Boloș, alături de soliștii Marius Vlad Budoiu, Florin Estefan și ansamblurile Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
Spectatorii vor fi invitați să pătrundă în secolul al XVI-lea, în agitata perioadă a războiului franco-spaniol, atunci când Don Carlo – fiul regelui Filip al II-lea al Spaniei, aflat într-o vizită secretă în Franța, o întâlnește din întâmplare pe Elisabeta de Valois, iar cei doi se îndrăgostesc la prima vedere. Fericirea întâlnirii predestinate nu va dura însă prea mult, mâna Elisabetei fiindu-i promisă tocmai Regelui Filip de către tatăl ei, drept garanție a tratatului de pace dintre cele două țări. Urmează un tumult sufletesc, social și politic, redat cu pathos liric de inconfundabila partitură verdiană, într-un spectacol plin de strălucire și culoare de epocă.
Distribuția spectacolului îi aduce pe scenă pe Adrian Sâmpetrean (invitat) în rolul insensibilului Filip al II-lea, Regele Spaniei, Elisabeta Marin (invitată, debut) în rolul distinsei Elisabeta de Valois, Regina Spaniei, Marius Vlad Budoiu – în rolul eroului Don Carlo, Infante de Spania, Ramona Zaharia (invitată) – Principesa Eboli, Florin Estefan – Rodrigo, Marchiz de Posa, Marius Boloș (invitat) – Marele Inchizitor, Corneliu Huțanu (debut), Aida Pavăl (invitată, debut), Oana Trîmbițaș, Eusebiu Huțan, Henrietta Almași, acompaniați de Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, cu participarea unui grup de elevi ai Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică ”Octavian Stroia” Cluj-Napoca. Regie artistică este semnată de Mihaela Bogdan iar scenografia poartă amprenta lui Valentin Codoiu într-o adaptare scenografică după arh. Cătălin I. Arbore. Spectacolul este dedicat Zilei Veteranilor de Război, marcată anual pe data de 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor țării noastre.
Vă așteptăm, așadar, să descoperiți această capodoperă rară, notă cu notă, emoție cu emoție, în cele două reprezentații ale excepționalului spectacol puse în scenă Duminică, 30 aprilie și Miercuri, 3 mai 2017!
Biletele sunt disponibile la Agenția teatrală și online, pe www.biletmaster.ro