Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de utilități publice (ANRSC) a sesizat Agenția pentru Achiziții Publice în vederea verificării contractului dintre Primăria Florești și Strict Prest pentru ridicarea deșeurilor de pe raza comunei Florești. ANRSC consideră că acest contract este mai presus de Lege. Tot ANRSC atrage atenția asupra unor ascpecte importante în tot ce s-a petrecut până acum în acest subiect.
Comuna Florești, membră a ADI „Gelu Voievod” are contract cu QES din septembrie 2009 valabil 10 ani
Cu această idee își încep cei de la ANRSC răspunsul. Este o certitudine. Adăugăm faptul că până la acest moment, Comuna Florești nu a ieșit din ADI Gelu Voievod și nu s-a aprobat nimic în acest sens în Consiliul Local Florești.
În baza acestui contract, A.N.R.S.C. a eliberat societății Quatro Eco Salub S.R.L licența nr. 3325/4.07.2015, valabilă până la data de 01.09.2019, iar prin condițiile asociate licenței operatorul are dreptul de a presta activitatea de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori, în ariile administrativ-teritoriale ale comunelor FLOREȘTI, GILĂU, CĂPUȘU MARE și MĂGURI RĂCĂTĂU din judetul Cluj, se arată în răspunsul transmis.
ADI „Gelu Voievod” a suspendat contractul cu QES iar Primăria Florești a adus o altă firmă. ANRSC spune că NU este Legal.
Nici în acest caz nu există o hotărâre a Consiliului Local Florești. Cu atât mai mult cu cât este membru în această asociație.
Prin Hotărerea A.G.A. a A.D.l. „GELU VOIEVOD” nr.001/08.02.2017 se suspendă pe o perioadă de maxim 90 de zile „Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare” nr. 01/01.09.2009 pe raza administrativ teritoriale a comunei Florești. Comuna Florești a încheiat Contractul de prestări servicii nr.20.544110.02.2017 cu Societatea STRICT PREST S.R.L.. având ca obiect „Servicii de salubrizare în comuna Florești […]”, cu o durată de 3 luni. Comuna Florești a solicitat A.N.R.S.C. retragerea permisiunii operatorului Quatro Eco Salub S.R.L. de a presta activitatea licențiată în aria administrativ-teritorială a Comunei Florești. A.N.R.S.C. a comunicat Primăriei Comunei Florești, că „suspendarea” contractului de delegare a gestiuni excede cadrului legal care reglementeaza la această dată domeniul serviciilor de utilități publice și prin urmare am sesizat Agenția Națională Pentru Achiziții Publice să verifice legalitatea atribuirii contractului de prestări servicii încheiat cu societatea STRICT PREST S.R,L. Retragerea licenței unui operator se poate face în conformitate cu prevederile art.60 din H.G. nr. 7451/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice.
Pentru că rampa de depozitare temporară de deșeuri de la Cluj este una privată (Salprest Rampă) este evident faptul că poate lua decizii în ce privește prețul pentru tona depusă la rampă. Patronul Strict Prest, firma care adună astăzi deșeurile din Florești este direct implicat și în societatea Salprest Rampă. QES a invocat în repetate rânduri faptul că cei de la Salprest Rampă îi cresc prețul pentru depunerea deșeurilor lăsând de înțeles (ne referim la memoriile și reclamațiile transmise inclusiv în Consiliul Local Florești) că Salprest Rampă i-ar îngreuna situația astfel că a fost nevoită să depună deșeurile în afara Clujului.
QES a mai invocat și alte probleme care au dus la îngreunarea activității și respectiv la problemele financiare cu care se confruntă. Din acest motiv a cerut o majorare a taxei pentru salubrizare însă această majorare nu a fost adoptată decât în AGA Quatro Eco Salub. În ADI „Gelu Voievod” nu s-a votat această majorare și nici la nivelul Consiliului Local Florești.
Primăria comunei Florești s-a grăbit să aducă un alt operator în condiții mai puțin legale. Acest fapt îl admit nu doar consilierii locali de la Florești ci și reprezentanți ai primăriilor asociate în QES și în ADI „Gelu Voievod” prin declarațiile făcute în mass-media.
Dupa suspendarea contractului. Comuna Florești prin H C.L. nr .21.02.2017 a aprobat instituirea taxei speciale de salubrizare în cuantum de 6,5 lei/persoană fizică/ lună și 60 lei/mc/ lună persoane juridice în vederea acoperirii costului de colectare, transport și depozitare aferent Contractului de prestări servicii nr. 20.544/10.02.2017 încheiat cu societatea STRICT PREST S.R,L, a mai adăugat ANRSC.
În fapt, este singurul lucru pe care l-au votat cu adevărat consilierii locali și care se și aplică.
Reprezentanții ANRSC au mai precizat următoarele aspecte:
Totodată mai precizăm că:
în conformitate cu dispozitiile art.20 alin. (2) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, operatorii serviciului de salubrizare a localităților au dreptul la:
a) încasarea contravalorii serviciului de salubrizare prestat, corespunzător tarifului aprobat de autoritățile administrației publice locale;
b) prezervarea echilibrului contractual pe durata contractului de delegare a gestiunii;
c) ajustarea tarifului în raport cu evoluția generală a prețurilor și tarifelor din economie
d) modificarea tarifului în situațiile de schimbare semnificativă a echilibrului contractual iar autoritățile administrației publice locale au dreptul „să refuze, în condiții justificate, aprobarea preturilor și tarifelor propuse de operator– dispoziliile art. I alin. (2) lit. g) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 59 alin. ‘1 pct. A lit. e) din Legea 211/2011 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind regimul deșeurilor, autoritățile administrației publice locale: e) asigură și răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare, au mai spus cei de la ANRSC.
Mai jos, puteți citi răspunsul complet al ANRSC.
[…] Primul subiect de pe ordinea de zi a fost votat cu 5 abțineri (consilierii PSD și ALDE). Quatro Eco Salub a transmis Consiliului Local Florești o sesizare prin care le reamintește consilierilor că această atribuire nu numai că nu este legală dar îi și aduce prejudicii grave pentru care pot fi acționați în instanță. Mai mult, prin adresa QES către Consiliu Local și primarul comunei li s-a adus la cunoștință și răspunsul ANRSC privind suspendarea contractului cu QES despre care se spune este ilegală. Și publicația Cluj24h.ro a primit un astfel de răspuns pe care îl puteți citi AICI. […]
[…] La momentul primei proceduri de negociere fără anunț, ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de utilități publice) s-a sesizat pentru a atrage atenția asupra legislației în vigoare privind suspendarea contractului cu Quatro Eco Salub și atribuirea unui nou contract prin negociere fără publicarea unui anunț către Strict Prest. Despre asta, pentru cei care doresc să recitească, am scris AICI. […]