În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive:
Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.
Spaţiile de comercializare a articolelor pirotehnice se vor amenaja în afara imobilelor cu destinaţia de locuit.
Articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole, numai după obţinerea autorizaţiei de a le deţine şi comercializa din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului de poliţie judeţean şi după obţinerea acordului unităţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărei rază de competenţă funcţionează.
Persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile cu nivel de risc f.scăzut şi scăzut (de divertisment sau alte scopuri decât divertisment).
Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.
Pasibili de închisoare
În baza Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive, se prevede:
Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Comercializarea articolelor pirotehnice, din categoriile cu nivel de risc f.scăzut şi scăzut, către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Cum se poate obţine autorizaţie pentru deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice?
În vederea obţinerii autorizaţiei pentru deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice, se va depune la sediul ITM Cluj, str.G.Cosbuc nr.2, un dosar care să cuprindă:
– cerere pentru autorizare, care trebuie să conţină cel puţin: denumirea, sediul şi obiectul activităţii, adresa, numărul de telefon/fax, persoana de contact, precum şi tipul materiilor explozive cu care efectuează operaţiuni;
– copie de pe certificatul de înregistrare şi statutul operatorului economic;
– certificatul constatator de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, eliberat cu cel mult 30 de zile anterior datei de solicitare a autorizării;
– cazierul judiciar pentru asociaţi şi administratori, din care să rezulte că nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa cu închisoare mai mare de 2 ani pentru infracţiuni comise cu intenţie;
– planul locaţiei unde se realizează activitatea în care să fie evidenţiate amplasarea locurilor de muncă,
– schema electrică monofilară de alimentare cu energie electrică a locaţiei unde se desfăşoară activitatea;
– planul cuprinzând dotările şi amplasarea mijloacelor tehnice pentru combaterea şi prevenirea incendiilor;
– schema instalaţiei de protecţie contra tensiunilor accidentale, inclusiv contra supratensiunilor atmosferice cu precizarea rezultatelor măsurării rezistenţei prizelor efectuate la termenul scadent;
– lista cu personalul care este desemnat si instruit să manipuleze articole pirotehnice.
ITM Cluj efectuează în această perioadă controale, în cadrul unei campanii, în vederea depistării agenţilor economici care deţin şi comercializează articole pirotehnice, iar pe agenţii economici autorizaţi în acest sens îi controlează asupra condiţiilor de depozitare şi comercializare a acestor articole. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale de către agenţii economici se aplică amenzi cuprinse între 2.000 şi 15.000 LEI.