Primarul a convocat ședință de îndată astăzi, 13 decembrie 2016, a patra oară în 7 zile lucrătoare. Problema gunoaielor încă nu este rezolvată dar insistența convocării Consiliului Local Florești pentru aprobarea majorării de capital la Quatro Eco Salub pare să fie abuzivă în condițiile în care nu se discută pe un referat, dar mai ales pe documentele pe care consilierii le tot cer în ședințe fără succes.
Este mai mult decât absurd să se insiste pe acest subiect câtă vreme consilierii locali au spus clar că vor documente, audit, plan de redresare, dar le este refuzată orice cerere. Primarul face ședințe de îndată după bunul plac iar consilierii n-au decât să voteze 2 rânduri. Este rușinos să apară pe ordinea de zi același proiect dar sub forme diferite și să pice de fiecare dată. Orice numai să nu prezinte documentele. Cât de legală poate fi o astfel de hotărâre? Cum ar putea să obțină și în regim de urgență avizul de legalitate de la Prefect? Mai mult, se pare că primarul are documente (nu știm ce documente căci nu le-a arătat), dar a venit la ședință și avea în față un teanc de documente (legate de firma de salubrizare) reproșându-le consilierilor că nu știu nimic și nu se informează. Mai lipsea să le fluture deasupra capului și să le arate ce are el și ei, nu.
La ședința de astăzi s-au prezentat 17 consilieri locali, au lipsit consilierul local Dan Maier și consilierul Coroian Ovidiu. Ședința de altfel, nu a fost lipsită de veșnicele atacuri, de politica făcută de primarul comunei, de intidimările sale sau de atacuri asupra cetățenilor precum și a consilierilor. Nu a lipsit nici încercarea de a închide gura floreștenilor pe care nu vrea să îi lase să vorbească. Noroc cu verticalitatea de care a dat dovadă președintele de ședință, Adrian Mic. Nu de alta dar oamenii primarului au voie să vorbească orice și oricând în ședințe, ceilalți însă, nu.
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării actului constitutiv al societăţii Quatro Eco Salub S.R.L., operator public regional de salubritate autorizat ANRSC, deţinut de comunele Floreşti, Gilău, Căpuşu Mare şi Măguri Răcătău și anume majorarea capitalului social al societății.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de principiu pentru transformarea societăţii Quatro Eco Salub S.R.L din SRL în SA.
Propunerea ordinii de zi a fost aprobată de 10 consilieri prezenți și cu două abțineri (UDMR – Albert Ileana și Albert Zoltan)
Discuțiile au fost destul de aprise și de data asta dar se pare că nici primarul, nici consilierii locali revoltați nu înșeleg că oamenii vor ca această firmă să fie pusă pe picioare legal, iar criza gunoaielor, oricât ar fi de mare nu trebuie rezolvată alocând bani cu ochii închiși (asta nu este o noutate așa s-a făcut și până acum)
Disputele mai aprinse au fost între primar și consilierul local ALDE, Florentina Vaida. Edilul, a sucit cum a știut mai bine situația pentru a o prinde pe Florentina Vaida cu mâța în sac. A și reușit, însă este de admirat că doamna consilier nu s-a lăsat mai prejos și cu toate că a și greșit, dar a demonstrat încă o dată că a rămas pe poziție și nu renunță la cererile pe care le avea.
Tactica nu a mers și la consilierul Local PSD, Doru Matei care la rândul său și-a expus punctul de vedere și nu s-a lăsat deloc intimidat.
Concret, aceste hotărâri presupun alocarea unei sume de bani către Quatro Eco Salub (punctul 1), dar și transformarea firmei din SRL în SA. Floreștiul, își dorește cu orice preț să aibă majoritate în această firmă pentru a putea lua deciziile. Și pentru că în acest moment, cele 4 comune asociate în firmă au câte un vot în AGA fără să se țină cont de parțile sociale, la acest moment cuvântul primarului nu are valoare prea mare în AGA (poate cel mai important lucru din toată treaba asta este exact faptul că deși sunt asociate 4 Consilii Locale, în AGA Consiliul Local Florești este reprezentat de primar. Așa a fost mereu). Pentru ca Floreștiul să dicteze în firmă, este necesar să vină cu o majorare de capital de puțin peste 525.000 lei (Floreștiului i-ar reveni o sumă de 484.000 lei ca să își păstreze parțile sociale pe care le-a avut și până acum, adica acei 49% din firmă). Practic, o creștere de capital de la 80.000 la 800.000 lei în firmă.
PNL – Pivariu Bogdan, Laar Andras, Hinteuar Tatiana, Abrudan Traian, Nicu Oltean, Brad Adriana, Ioachim Vancea și Cristolțan Camelia.
4 abțineri
UDMR – Albert Ileana, Albert Zoltan
PSD – Oprea Luisa și Sebastian Cîmpian
Împotrivă
PMP – Mic Adrian
ALDE – Florentina Vaida
PSD- Doru Matei
În ce privește al doilea punct de pe ordinea de zi, acordul de principiu, 14 consilieri locali au fost „pentru”. Acest proiect a trecut de votul consilierilor.
Au votat „pentru”, UDMR- Szekely Istvan (Dorinci), Szekely Istvan (Condor)
ALDE – Florentina Vaida
PSD – Luisa Oprea
PNL – Cristolțan Camelia, Ioachim Vancea, Adrian Brad, Nicu Oltean, Abrudan Traian, Hinteuar Tatiana, Laar Andras și Pivariu Bogdan.
PMP – Mic Adrian
Cu toate că i s-a atras atenția că nu ridică mâna așa cum se cuvine, Condor a ridicat-o mai degrabă în semn de salut, ca să îl vadă primarul. Probabil de teamă să nu mai vadă semnul crucii, din nou. În ce-l privește pe celălalt consilier UDMR, cel mai probabil îl interesează comuna Gilău, n-ar strica la următorul mandat să candideze acolo căci de 4 ședințe dacă nu mai multe, Doronci a rămas fixat la factura de 4 lei din Gilău. Nu știm mai multe detalii, s-ar părea că la Gilău se plătește 4 lei pe persoană la gunoaie, lucru de altfel infirmat de primarul de la Gilău și de către Florin Otrocol director general al Quatro Eco Salub.
UDMR -Albert Ileana, Albert Zoltan
PSD – Doru Matei, Sebastian Cîmpian
În încheiere, primarul a ținut să spună încă o dată că din cauza consilierilor locali, comuna este plină de gunoaie. Sub nicio formă nu se aduc documentele pentru ca să voteze în cunoștință de cauză, Este de râsul curcilor să se voteze așa cu ochii închiși. Se pare că pe mulți consilieri nu ii interesează problema asta. De altfel, comunicatul de presă era pregătit și trimis imediat după ședința de Consiliul Local. Menționăm (se pare că a uitat de câte ori a convocat Consiliul Local), dar au fost 4 ședințe de îndată în decursul a 7 zile (5, 6, 9 și 13 decembrie 2016)
“Am convocat astăzi a treia ședință de consiliu local, în care propuneam consilierilor locali, asociați în firmă, aprobarea soluției propusă de mine și Executiv pentru ca operatorul de colectare salubritate să se redreseze pe termen lung și pe moment. Consilierii locali PSD, ALDE, PMP și UDMR, cu excepția a doi dintre ei – Szekely Istvan și Istvan Szekely – au votat împotrivă. Din păcate, la mai bine de o lună de la agravarea situației, consilierii locali, asociați în firmă, nu au venit cu nici o altă soluție. Ei doar resping continuu soluția propusă de mine și de Executiv, dar nu sunt în stare să vină cu o soluție alternativă. Un fel de nu suntem de acord cu această variantă, dar noi cu alta nu venim. În aceste condiții, din păcate, firma prestatoare a serviciului de salubritate, va continua să presteze serviciul în condiții de avarie. Asta din cauza încasării precare a restanțelor pe care floreștenii le au la firmă. Eu, mai mult ca sigur, nu voi mai convoca o altă ședință. Consilierii locali, dacă au altă soluție, pot convoca o nouă ședință dacă doresc”, a declarat primarul comunei Florești.
Primarul a mai spus că el nu va mai convoca ședințe de îndată. Rămâne de văzut, cert este că în această lună va mai avea loc o ședință ordinară.
Pentru cei care doresc să vadă ce s-a petrecut la ședință, integral mai jos.
Minunat si foarte real articolul! Felicitari pentru impartialitate!