Concurs de Dog Dancing: clujenii s-au bucurat în weekend-ul ce a trecut de un eveniment inedit.
Pentru prima dată în România, la Cluj a fost organizat un concurs Dog Dancing.
Mai exact, Dog Dancing este un sport canin în care stăpânul alături de câinele său execută exerciţii de bază precum şi diferite trucuri sub forma unei coregrafii pe muzică.
Pregătiţi cu diferite coregrafii, stăpânii câinilor s-au străduit să arate celor prezenţi de sunt în stare animalele lor de companie/
Astfel, prestaţiile participanţilor i-au binedispus pe cei prezenţi, însă cel mai mult s-au bucurat copiii.
Ideea organizării unui astfel de eveniment a venit la Iniţiativa lui Szep Bernadette.
Acesta are la bază experienţa dobândită ca şi concurent la competiţiile din afără, competiţii cu rezultate deosebite.
Ideea organizării vine de la faptul că şi eu am concurat încă din 2009 la astfel de concursuri.
În afară, acest sport este foarte apreciat şi cunoscut, dar şi uşor de practicat, ai nevoie de un câine şi apoi ideile vin.
La primul concurs al nostru în 2009 am câştigat locul doi.
Anul acesta am fost în Ungaria şi am participat la clasa Quartet şi am câştigat tot locul doi.
Clasa Quartet înseamnă doi oameni şi doi căţei.
Şi în Anglia se organizează anual acest concurs, a spus organizatorul.
Concurs de Dog Dancing – galerie foto.
Dog Dancing pe scena de la Românii au Talent.
De altfel, Bernadette, alături de Vanda şi Iulia Lazăr împreună cu Bailey sunt foste concurente la Românii au Talent. Au ajuns în finala competiției.
Acestea au putut fi văzute din nou cu ocazia acestui eveniment.
Stăpânii care doresc să urmeze astfel de cursuri alături de câinii lor trebuie să ştie că cei de la PetJoy organizează astfel de cursuri.
La finalul evenimentului, câştigătorii au primit diplome şi cupe pentru stăpâni şi multă marcare pentru necuvântoare.
Citește și: (Exclusiv) Premieră în România. Primul Concurs de Dog Dancing se organizează la Cluj.