POLIȚIA ROMÂNĂ SCOATE LA CONCURS 2.397 POSTURI DE POLIȚIȘTI

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
politia
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

În perioada 3 –7 octombrie a.c., persoanele care doresc să devină polițiști se pot înscrie pe posturile scoase la concurs de Poliția Română.

Dintre cele 2.397 posturi, 2.303 sunt pentru încadrare directă de agenți în structurile de ordine publică, poliție rutieră, poliție transporturi și conductori câini.

Celelalte 94 sunt pentru reîncadrarea ofițerilor și agenților de poliție, care au avut calitatea de poliţişti și pot fi reîncadrați, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.21 din Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost scoase la concurs 58 de funcții vacante – 56 prevăzute la structuri de ordine publică din mediul urban și la posturi de poliţie comunale, care urmează a fi ocupate prin angajare din sursă externă, respectiv o funcţie de ofițer și una de agent de poliție pentru reîncadrare.

Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere scrisă, depusă până la data de 07.10.2016, între orele 09.30-14.30, la punctul de relații cu publicul pentru recrutarea candidaților de la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca (str. Decebal, nr. 26, județul Cluj, tel. 0264-505111). Ulterior datei de 07.10.2016 nu mai este permisă depunerea de documente, cu excepţia fişei medicale-tip de încadrare în MAI.

ÎȚI URĂM SUCCES ȘI TE AȘTEPTĂM ÎN RÂNDURILE NOASTRE!

POSTURILE DE POLIŢIȘTI VIZATE

Încadrare directă – 56 funcții de agent de poliție:

– 13 la Ordine Publică, compartiment Siguranță publică și patrulare (MEDIUL URBAN): Poliția municipiului Cluj-Napoca – 6 locuri, Poliția municipiului Turda – 4 locuri, Poliția municipiului Dej – 2 locuri și Poliția municipiului Câmpia Turzii – 1 loc

– 4 la Ordine Publică, compartiment Conductori câini (MEDIUL URBAN): Poliția municipiului Câmpia Turzii – 1 loc, Poliția municipiului Turda – 1 loc Poliția municipiului Dej – 1 loc, Poliția orașului Huedin– 1 loc

– 39 la Posturile de poliţie comunale: Cămărașu, Cojocna, Mociu, Chinteni, Ceanu Mare, Bobâlna, Cuzdrioara, Panticeu, Recea-Cristur (2 locuri), Unguraș, Gilău (2 locuri), Aluniș (2 locuri), Așchileu Mare (2 locuri), Borșa, Buza, Cătina, Dăbâca, Geaca, Iclod, Jucu de Sus, Sic, Sânmartin, Țaga, Călățele, Ciucea, Aghireșu (2 locuri, din care unul ajutor șef post și conductor câini), Gârbău, Călărași, Iara, Moldovenești, Petreștii de Jos, Ploscoș, Săndulești, Valea Ierii Reîncadrare – 2 funcții:

– 1 la Secția 6 Poliție Rurală Florești (ofițer de poliție)

– 1 la Post Poliție Comunal Mica (agent de poliție)

Mai multe informații despre organizarea concursului se pot obține la adresa de internet a inspectoratului cj.politiaromana.ro – secțiunea „CARIERĂ”.

Articole Noi