ALEȘII DE PE „FEISBUC”

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

facebookCum am ajuns să avem aleși incompetenți? V-ați pus această întrebare? Sunt convins că da. Veți da vina pe partide. Pe propunerile lor de candidați. Da, ele poartă principala vină. Partidele nu sunt în ziua de astăzi decât un instrument de promovare a nonvalorilor în vederea exercitării controlului și a puterii într-o comunitate. Așa e peste tot. Așa a fost tot timpul în democrație și așa va fi. Numai că astăzi este mult mai simplu pentru ”marele păpușar”. Azi avem rețelele de socializare.

Astăzi ne dăm cu toții cu părerea pe facebook. Nu numai că nu realizăm că punem umărul la manipularea ordinară a politicienilor și a celor care-i slujesc, dar mai suntem și fericiți. Suntem convinși că avem un rol în formarea opiniei publice, suntem siguri că ideile ne aparțin, bașca ne și mândrim că am avut o contribuție decisivă în a promova vreo nulitate fără pic de expertiză într-o funcție publică. Iar apoi, imediat după alegeri, suntem cei mai mari băgători de vină. Chiar dacă noi, ”formatorii de păreri”, nici nu am participat la vot.

Recent, un prieten m-a provocat să îmi reduc lista de ”preteni pe feisbuc”, eliminând pe toți aceia care scriu cu greșeli gramaticale evidente, de exprimare etc. Am făcut-o. Am rămas astfel cu 10% din prietenii virtuali inițiali. Culmea, cu acei prieteni care nu se lansează în discuții sterile despre candidați, care postează (în general) doar umor inteligent, ironii fine, cuceriri ale științei și sportului, frumuseți naturale etc. Neinteresanți, mi-ați spune. Acești oameni nu își expun într-un mod inutil familia, pozând-o și postând-o cu fiecare ocazie, nu mă invită zilnic la masă arătându-mi ce au gătit în fiecare zi și, mai ales, nu mă intoxică cu o Limbă Română de mahala. Ei nu postează des, dar când o fac, îmi stârnesc interesul.

Concluzia? Ei da, 10% din ce există pe rețelele de socializare poate fi trecut în revistă, în rest toate celelalte sunt inutile. Cât timp pierdem cu restul de 90%? Enorm. Pierdem ani din viață și asta ne face fericiți. Devenim animale care nu mai socializează, dar nu ne pasă. Nu ne pasă că ieșim la suc și ”stăm pe facebook”.

Revenind la politica de astăzi, sunt convins că nu mai analizăm deloc performanța sau contraperformanța vreunui politician – ales prin prisma faptelor, ci luăm de bune doar cele spuse de prietenii virtuali. Spiritul nostru de ”turmă” se manifestă agresiv pe facebook, avem nevoie de asta, de a ne clama apartenența la un grup, dacă se poate câștigător în alegeri. Ba mai mult, chiar dacă nu l-am votat pe viitorul ales, suntem primii care ne grăbim să-i cântăm imnuri, pentru că și ”pupatul în fund” este mult mai facil și igienic pe facebook.

Ei bine, nu facem decât să încurajăm și chiar să susținem starea de fapt din societatea românească. Încurajăm prostia, incompetența, astfel încât țărănoi inepți, incapabili și aroganți ajung în poziții cheie astăzi, ajung primari, deputați etc, mult mai ușor decât în urmă cu zece ani. Și totul datorită facebook, cel mai performant instrument de manipulare creat vreodată de om.
Când ați auzit ultima dată un discurs politic adevărat, înălțător, mobilizator? Au dispărut discursurile, odată cu liderii politici autentici. Pentru că da, asta a făcut facebook-ul: a înlocuit liderul politic care și spunea ceva, cu liderii politici virtuali, de carton, o imagine digitală a ceea ce ar fi trebuit să fie real, palpabil, OM!

Facebook-ul ne-a alungat valorile la periferia societății, fapt care convine de minune celor care ne conduc.
Și atunci, cum să nu mă gândesc că matafora ”MATRIX” nu mai este, în fapt, o metaforă?

Bogdan Ardelean

Articole Noi