MERG LA VOT PENTRU A MI-L ANULA

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

alegeriFoarte mulți dintre dumneavoastră m-ar putea întreba: ”Și atunci pentru ce să mă mai obosesc?”. Dați-mi voie să mă explic. Am să încep prin a vă face un mic rezumat cu cele întâmplate în acest mandat al parlamentarilor noștri. Acești patru ani au fost marcați de cele mai multe migrări ale aleșilor de la un partid la altul. E normal? Nu. Dar la noi se poate. Lumea nu vede și nu aude decât ce se întâmplă în decursul unei luni de campanie electorală. Când întâlnim aceleași personaje, toți pioni de sacrificiu pe aceeași tablă de șah unsuroasă, servili ai ”marelui păpușar”.

În timp ce fiecare ”breaking news” din lumea politicului ne face să tresărim și să reactivăm o speranță falsă de schimbare, în timp ce partidele ne anunță ”primenirea listelor de candidați” cu surle și trâmbițe, realizăm că totul e doar falsitate și minciună. Alegerile locale din acest an ne-au demonstrat încă o dată că la vot ”iese cine trebuie”. Metoda s-a schimbat, în sensul că nu se mai pune accentul pe gestionarea numărătorii voturilor – ”contează cine numără, nu?”, ci ne rezolvăm acest rezultat apriori, astfel: preferatul supușilor ”marelui păpușar” (nu neapărat membru al aceluiași partid), este protejat și propulsat spre victorie prin negocierea cu toate celelalte formațiuni, astfel ca toți ceilalți contracandidați să fie de o factură atât de slabă, încât să nu existe pericolul unui eșec. Sunt 100% convins că așa va fi și la alegerile generale care se apropie. Vor schimba puțin metoda, întrucât s-a revenit la votul ”pe liste”. Așa e și mai ușor…

Și noi, bizonii de rând, cum protestăm? La fel ca la locale, neprezentându-ne la vot și așteptând un soi de erou național care să schimbe starea de fapt a societății românești, fără a ne implica pe noi în vreun fel. Pe undeva e normal să nu vrem să ne implicăm. Protestele acestea aranjate sunt perimate, dar unii încă mai pun botul. Pe noi, pe marea masă însă, pur și simplu nu ne mai interesează votul, pentru că ”rămân tot ei”. Acest lucru convine de minune partidelor mari, consacrate, care practic au reeditat listele din trecut, întrucât rămân să voteze doar cei angrenați sau mobilizați de ”mașinăria de partid”, mașinărie care atinge perfecțiunea în cazul PSD și PNL-PDL. Da, ne vom trezi după aceea că nu va fi bine pentru încă patru ani și vom asista cu neputiință la abuzuri și nenorociri provocate de acești șantajabili puși pe liste nu pentru calitățile lor, dimpotrivă…acei oameni siguri de care ”marele păpușar” are nevoie pentru a-și promova interesele.

Unii dintre noi, mai naivi, vor vota vreun partid mic, cu șanse mai mult sau mai puțin reale de a accede în Parlamentul României, crezând că aceștia vin cu o nouă viziune. Nu, așa cum pe ici, pe colo și partidele mari au adus nume noi dar care sunt oglinda predecesorilor, că altfel nu se putea, adică oameni fără cariere individuale serioase, bineînțeles verificați la sânge și condiționați 100%, la fel partidele mici, nou create, propun scursuri de care s-au lepădat partidele mari, ori nume noi dar care promovează agresiv interesele vreunui ”mare păpușar”, de cele mai multe ori același, fiind masiv finanțați de către acesta prin diverse metode.

Lăsând deoparte amănuntele acestea, să revenim la vot: dacă aș vota pentru un partid mic (ar trebui să mă convingă aceste personaje noi mai întâi, ceea ce nu se întâmplă), există riscul ca acest partid să nu realizeze procentul de 5% necesar intrării în Parlament, astfel că, votul meu se va regăsi în final, distribuit acelorași partide mari PSD și PNL (în cea mai mare măsură), deci iar nu e bine – e ca și cum aș vota atât pentru PNL, cât și pentru PSD. Varianta finală în care merg la vot și îmi anulez votul este cea optimă. În aceste condiții, votul meu nu va mai fi redistribuit. În plus, un număr mare de voturi anulate va da un mesaj clar partidelor politice că propunerile lor de candidați nu mă reprezintă. Da, voi merge la vot, dar numai pentru a le da o palmă celor care își bat joc de acest popor de zeci de ani. Ei m-au făcut prin ”noile propuneri de candidați” să mă hotărăsc:

MERG LA VOT, DAR NUMAI PENTRU A-MI ANULA VOTUL!

Bogdan Ardelean

Articole Noi