La data de 22 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt din Piața Muzeului.
În fapt, în jurul orei 06:00, un tânăr ar fi sustras geanta unei femei care se afla într-un local situat pe strada Matei Corvin.
Trei cetățeni, care au observat fapta, au pornit în urmărirea acestuia și l-au reținut, anunțând de îndată organele competente.
Polițiștii l-au identificat și au stabilit că este vorba despre un tânăr de 23 de ani, din Cluj-Napoca.
Persoana vătămată și-a recuperat geanta, iar cel în cauză a fost condus la sediul unității în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Felicitări celor care și-au adus contribuţia în procesul de descurajare a acestui gen de fapte!