Săptămâna trecută (21-27 martie), la Brăila, s-a desfăşurat Cupa României la Box, competiţie rezervată seniorilor.
Clujeanul Ionuţ Iancu Emil a realizat o performanţă remarcabilă, devenind vicecampion naţional la categoria supergrea. El luptă şi pentru un loc în Consiliul local Cluj-Napoca din partea Partidului Puterii Umaniste, la alegerile din luna iunie.
Competiţia de la Brăila a adunat cei mai buni pugilişti din toată ţara care şi-au disputat titlurile de campion al României, respectiv peste 60 de sportivi, la toate categoriile de greutate. Între aceştia, nume grele ale boxului românesc: Bogdan Juratoni sau Mihai Nistor, campion mondial APB la categoria supergrea.
Clujul a fost reprezentat de Ionuţ Iancu Emil (antrenor Iosif Hercz), boxer legitimat la Clubul Sportiv Universitatea, care a luptat în limitele categoriei supergrea. Drumul lui Ionuţ Iancu până în finală, medalia de argint şi titlul de vicecampion al României a consemnat trei partide, toate terminate înainte de de gongul final, prin KO. În finală sarcina s-a dovedit mult mai dificilă, Ionuţ Iancu boxând cu campionul mondial Mihai Nistor, în faţa căruia a trebuit să se recunoască învins.
“Am pierdut în faţa lui Mihai Nistor, un boxer excepţional, un boxer aflat în altă ligă ca valoare. Tot respectul meu pentru Mihai. Sunt mulţumit de titlul de vicecampion naţional obţinut pe care îl dedic, asemeni victoriilor mele în ring, fetiţei şi soţiei mele care mi-au dat curajul, încrederea şi ambiţia să merg înainte mereu! De asemenea, vreau să mulţumesc antrenorului meu şi tuturor celor care au crezut şi cred în mine.”, a declarat Ionuţ Iancu.
[…] CONTINUAREA PE CLUJ24H.RO […]