Asigurarea unui climat de ordine și siguranță în zonele în care își desfășoară activitatea instituțiile de învățământ preuniversitar reprezintă o prioritate a polițiștilor locali, care pe lângă activitatea de patrulare zilnică în apropierea celor 24 de școli și grădinițe, repartizate conform planului comun cu Poliția Română și Jandarmeria Română urmăresc, prin acțiuni periodice, combaterea absenteismului școlar.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, 18 februarie 2016, echipe de polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială și ai Serviciului Ordine Publică au efectuat razii în localurile din cartierele Gheorgheni, Mărăști și Grigorescu, în zone despre care aveau date că sunt frecventate de elevi.
Cu ocazia controlului, au fost depistați 20 de elevi în incinta localurilor, care absentau de la cursuri. După identificare, aceștia au fost conduși la unitățile de învățământ de care aparțineau.
Societățile comerciale în care au fost depistați elevii au fost sancționate contravențional în conformitate cu prevederile HCJ nr. 154/2002, cu amenzi cuprinse între 100 și 200 lei, în valoare totală de 800 lei.