Mihai Seplecan, noul preşedinte interimar al Consiliului Judeţean se teme că ar putea „cădea” din nou din funcţia ce primit-o doar prin fuzuniunea PNL-PDL şi cere prefectului să nu mai atace decizia luată de majoritate.
“Îi solicit domnului Gheorghe Vușcan, în numele contribuabililor clujeni, să nu mai continue jocul politicianist al contestării celor trei HCJ date în ședința din data de 31.07.2014, prin care Ioan Oleleu a fost demis din funcția de vicepreședinte. Domnul Ioan Oleleu a dovedit că face, in special în ceea ce privește Aeroportul Internațional Cluj, niște jocuri dubioase care pun în pericol chiar strategia de dezvoltare a județului. Numai interesul contribuabilului clujean nu se urmărește prin această tentativă de subminare a proprietății CJ Cluj”, spune Mihai Seplecan printr-un comunicat de presă, uitând complet că cel care se află după gratii în acest moment pentru ce s-a întâmplat la Aeroport, este Horea Uioreanu (PNL).
„Orice continuare a acestui joc politicianist, este în fapt un sprijin acordat corupției și o menținere a unei stări de fapt care blochează activitatea forului județean. Este necesar ca noua majoritate din Consiliul Judetean să fie lăsată să lucreze în interesul cetățenilor. Clujul are nevoie de soluții pentru Aeroportul Internațional, pentru groapa de gunoi, pentru drumurile judetene șamd. Acum când stăm pe un butoi de pulbere al nemulțumirii publice, cu cetățeni ieșiți în stradă din cauza stării drumurilor, cu pericolul ca deșeurile menajere să rămână pe stradă în plină vară, din cauza închiderii rampei de gunoi, precum și cu vădita tendință de a se încerca falimentarea Aeroportului Internațional Cluj și posibila înstrăinare a acestuia, numai acest scandal mai lipsește. Sunt motivele pentru care îi solicit prefectului Gheorghe Vușcan să nu perpetueze o stare de blocaj instituțional, să dea dovadă de maturitate administrativă, practic să-și respecte concetățenii și să nu încurajeze corupția”, mai spune Mihai Seplecan.
Îi mai reamintim domnului Seplecan că la momentul în care au ieşit în stradă oamenii pentru starea drumurilor, la Fizesu Gherlii, aceştia aveau pe garduri pancarte pe care scria despre firma care trebuia să realizeze lucrările: „Kiat, firma de casă a PDL”. Îi mai reamintim şi faptul că în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean, consilierii PSD au propus realizarea unui audit care să scoată la iveală tot ce s-a întâmplat la Aeroport, un audit realizat de persoane neutre, de experţi. Consilierii judeţeni PDL şi PNL s-au opus atunci, dorind să constituie o comisie formată, culmea tot din oamenii care s-au ocupat şi până acum de situaţie.