Un sat medieval şi-a făcut „apariţia” pe strada Potaissa în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. Copiii s-au bucurat să vadă cum se trăia în perioada medievală. Au avut ocazia să se implice activ în micuţa comunitate instaurată în centrul oraşului.
Prezenţi cu părinţii, cei mici au luat standurile la rând, dar nici părinţii nu au ezitat să se joace cu ei, ca în evul mediu. După ce le-au încercat pe toate, fiecare şi-a ales activitatea preferată şi şi-a petrecut mai mult timp la standul respectiv.
Astfel, dacă în mare parte băieţii au preferat să tragă cu arcul la ţintă, alţii au încercat să lucreze în lut, iar fetele bineînţeles, au încercat activităţi ce erau în atribuţiile femeilor din comunităţile medievale.
Copiii au fost entuziasmaţi de ce au văzut, acest tip de eveniment fiind pe placul lor dar şi al părinţilor.
„Încercăm să nu ratăm evenimentele acestea. Locaţia este foarte bună şi de câte ori aflăm de satul medieval venim în special pentru copii”, a spus o mămică.
De altfel, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare au fost pregătite foarte multe evenimente dedicate copiilor.