Traversarea Tarniţei, eveniment ajuns tradiție, se află deja la cea de a 9-a ediţie și va avea loc, în data de 1 august a.c. Înscrierile s-au încheiat pe site-ul competiției (www.traversareatarnitei.ro), iar organizatorii, Clubul Orca, se aşteaptă la un număr de 141 de participanţi, comparabil cu cel de la ediţia precedentă. Traversarea Tarniței ramâne cursa de înot în ape deschise aleasă în special de înotătorii pasionați de munte și de mișcarea în aer liber.
Competiţia va consta în 2 probe la alegere, de parcurgere înot a unor distanţe de 1500 m şi respectiv 6500 m reprezentând lungimea lacului Tarniţa. Startul se va da de la debarcader începând cu ora 10 pentru proba scurtă şi la ora 11 pentru proba lungă timpul limită de parcurgere a distanţelor fiind de o oră respectiv 3 ore. Datorită temperaturii scăzute a apei în Lacul Tarniţa, organizatorii recomandă purtarea costumului de neopren pentru evitarea hipotermiei. Înotătorii mai puţin experimentaţi se vor orienta pentru proba mai scurtă, dar nu înainte de a li se valida înscrierea şi respectiv participarea prin micul chestionar care trebuie completat pe site-ul evenimentului. Siguranţa înotătorilor va fi asigurată de numeroase caiace şi un echipaj de Ambulanță care va fi prezent ca de obicei la acest eveniment.
Participanţii vor fi împărţiţi pe 7 categorii de vârstă: performanță, sub 20 de ani, 20-29, 30-39, 40-49, 50-59, 60 de ani şi mai mult, iar premierea se va face separat. În prezent sunt înscrise 141 persoane, dintre care 51 la proba scurtă și 90 la proba lungă. În acest an avem onoarea de a avea înotători de excepție atât din România cât și din afara țării. Cel mai vârstnic participant are 69 ani și cel mai tânăr doar 10. Publicul este invitat să asiste şi să-i încurajeze pe participanți urmărind evenimentul din zona de start (debarcader) precum şi de pe malul lacului din puncte care vor fi marcate de către organizatori.
Traversarea Tarniţei este prima competiţie de înot in ape deschise (Open Water Swimming) din România, eveniment care a luat ființă în 2007 când la start se adunau 14 sportivi curajoşi, toţi reuşind să termine cursa.