Consiliul Civic Local (CCL), îi cere lui Emil Boc şi Consiliului Local Cluj-Napoca să organizeze o dezbatere publică înainte să decidă majorarea preţurilor pentru salubrizare.
Astfel, în baza Legii nr 52/2003. republicată în temeiul art. II din Legea nr 281/2013 Consiliul Civic Local a cerut organizarea unei dezbateri publice înainte ca Primăria şi Consiliului Local Cluj-Napoca să ia orice decizie în privinţa majorării preţurilor pentru salubrizare.
CCL a cerut ca înainte de organizarea dezbaterii publice să fie anunţată în presă şi pe site-ul instituţiei intenţia precum şi potenţialul proiect de hotărâre ce ar urma să fie votat de consilieri, pentru ca cetăţenii să afle şi să poată să îşi expună o părere în privinţa situaţiei salubrizării de la Cluj-Napoca.
Vă reamintim faptul că la Cluj există o problemă în ce priveşte ridicarea gunoiului de către firmele de salubriare şi asta pentru că rampa de gunoi de la Pata Rât a fost închisă definitiv, iar la acest moment gunoiul este transportat la Alba Iulia. Întreg acest demers ar putea să fie mai costisitor, astfel că autorităţile locale din municipiu au în intenţie o majorare a preţului pentru salubrizare. De altfel, acest lucru este posibil să se întâmple şi în cazul altor localităţi din judeţ.