Consilierii locali la raport- Muntean Julien (Consiliul Local Floreşti)

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj

muntean julienRedacţia Cluj24h.ro le propune floreştenilor o serie de interviuri cu aleşii locali. Primul din lista consilierilor locali care au acceptat să acorde acest interviu este Muntean Julien (PSD). Redăm în cele ce urmează întregul interviu.

Ne aflăm la jumătatea mandatului şi ne dorim să aflăm cum au decurs lucrurile în cadrul Primăriei şi Consiliului Local Floreşti.

R.Una dintre marile probleme ale comunităţii a reprezentat-o transportul în comun. Cum vedeţi dumneavoastră întregul demers şi tot ceea ce s-a făcut pentru a aduce Compania de Transport Public Cluj-Napoca în comuna noastră?

M.J: Şi noi am fost implicaţi în demersurile întreprinse pentru a aduce compania de transport public în Floreşti. Am făcut petiţii scrise, sondaje on-line şi scrisori unde am implicat peste 500 de cetăţeni ai Floreştiului care şi-au exprimat dorinţa de a avea un transport public. Noi ca şi consilieri am răspuns nevoilor cetăţenilor Floreştiului.

R. Un alt subiect de interes îl reprezintă centura de Sud ce va lega comuna Floreşti de Municipiul Cluj-Napoca (cartierul Mănăştur, Sf. Ion). Este un subiect intens dezbătut, însă cum nu a fost posibilă obţinerea unui suport financiar din partea Guvernului, se vehiculează contractarea unui împrumut. S-a discutat cumva de o posibilitate de accesare de fonduri nerambursabile?

M.J: Centura de Sud este o necesitate pentru floreşteni şi sper să avem cea mai bună variantă de ocolire a Floreştiului, poate chiar cu fonduri structurale europene, dacă nu a fost posibilă finanţarea de la Guvern. Sper ca executivul Primăriei să opteze pentru varianta de finanţare a proiectului din bani europeni mai ales că au avut succes cu 3 proiecte anul acesta în valoare de 33.000.000 RON.

R.După cum ştiţi, avem proiecte POSDRU. Cum vedeţi dumneavoastră derularea acestor proiecte şi care credeţi că este impactul lor asupra societăţii. Dăm spre exemplificare proiectul de formare profesională care vizează persoanele de etnie rromă.  

M.J: Proiectul de formare profesională a persoanelor de etnie rromă este în prima fază. Sunt bani şi proiecte europene de integrare a persoanelor marginalizate de societate. Scopul lor este de a ajuta aceste persoane. Succesul acestor programe pilot îmi sunt necunoscute, dar sper să fie rezultate bune.

R. Consilierii PSD au făcut o propunere în Consiliul Local ce presupunea construirea unei şcoli. În ce stadiu este proiectul promovat de către PSD Floreşti?

M.J: De anul trecut am demarat un proiect pentru construirea unei şcoli în comuna Floreşti. Am fost la Inspectoratul Şcolar de unde am obţinut un aviz de necesitate şi oportunitate pentru construirea şi înfiinţarea unei şcoli în comuna noastră. Anul trecut au fost alocaţi bani de la buget pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate şi anul acesta au fost alocaţi bani pentru efectuarea proiectului tehnic şi obţinerea avizelor necesare.

R. Ce ştiţi despre recepţionarea clădirii sediului Primăriei Floreşti? Clădirea nou construită a fost luată în primire de actualul primar, însă nu s-a făcut la momentul finalizării lucrărilor recepţia acestora. Când se intenţionează acest lucru?

M.J: Am avut discuţii cu directorul tehnic al Primăriei, domnul Florin Zanc care m-a informat că au fost făcute anexe la contractul de execuţie al proiectului. Firma constructoare trebuie să facă unele remedieri înainte de recepţia finală. Deocamdată sunt la stadium de medieri.

R. Cu câte iniţiative aţi venit dvs, în calitate de consilier local în Consiliul Local Floreşti şi cum vedeţi activitatea dumneavoastră acum la jumătate de drum?

M.J: Am avut 8 iniţiative de proiecte până acum, dar se poate şi mai bine

R. Pentru final vă rugăm să ne împărtăşiţi intenţiile, proiectele, iniţiativele pe care le aveţi în vedere până la finalizarea acestui mandat. Proiecte de viitor în calitate de consilier local.

M.J: Intenţionăm să construim o platformă prin care cetăţeanul floreştean să ne lase un feed-back legat de comuna noastră astfel încât noi, ca şi consilieri să demarăm proiecte ce vin în sprijinul şi folosul cetăţeanului din comuna Floreşti.

Vă mulţumim pentru timpul acordat.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Cred ca s-a trecut cam rapid si superficial peste subiectul transportul in comun.Eliminarea firmei Fanny si aducerea CTP-ului , NU ESTE DELOC UN SUCCES, domnule Consilier Munteanu

Comentariile sunt închise.

Articole Noi

Tunsoare sau aranjat GRATUIT

La fiecare programare pentru vopsit sau decolorat, te așteaptă un cadou: tunsoarea sau aranjatul GRATUIT! 💇‍♀️💖 📞 Sună acum la 0754458985 pentru detalii și

vopsire gratuită cluj, allure clinique de beaute, cluj24h.ro, decolorare păr cluj, vopsire păr cluj