În anul şcolar 2014-2015 Primăria Cluj-Napoca va asigura aproximativ 1000 de locuri în creşele din oraş. Din 2012 şi până în prezent au fost înfiinţate 152 de locuri pentru micuţi prin realizarea unor lucrări de investiţii sau reabilitare ale unor clădiri.
Alte 200 locuri urmează să fie date în folosinţă în curând, după finalizarea proiectelor de construire ale clădirilor de pe strada Moţilor nr. 58 şi a celei de pe strada Ep. Nicolae Ivan nr.
Detalii despre cele două creşe aflate în construcţie
Creşa de pe strada Moţilor nr. 58 (110 locuri)
– va avea 6 săli de joacă cu 6 dormitoare, zona de primire, cabinet medical, izolator, bucătărie, oficiu de primire a alimentelor cu spaţii de depozitare, spaţii auxiliare cu: birouri administrative, grupuri sanitare, vestiare, spălătorie, uscătorie, etc; lucrările au început în august 2013, se vor finaliza în această toamnă şi sunt realizate de firma SC IMPERA 2000; valoarea lucrărilor este de 2.019.021,54 lei.
Creşa de pe strada Ep. Nicolae Ivan nr. 18 (90 de locuri)
– va avea 6 grupe formate din: dormitor, cameră de joacă şi grup sanitar, cabinet medical format din izolator şi grup sanitar, spaţiu administrativ (format din birouri, vestiare şi oficiu personal), spaţiu tehnico-administrativ-gospodăresc (format din depozit aprovizionare, depozit curăţenie, oficiu distribuire mâncare şi bucătărie pentru prepararea alimentelor), spălătorie şi uscătorie, spaţiu de joacă în aer liber; lucrările sunt realizate de INTERNATIONAL FBS HOLDING, au fost demarate în primăvara acestui an şi au ca termen de finalizare luna martie 2015; valoarea lucrărilor este de 3.584.894, 7 lei.
In loc. Floresti de ce nu se constuieste o cresa de stat? Sunt doar crese particulare,unde sa imi duc baietul din toamna la cresa? Cresele din Cluj-Napoca l-au respins, pe motivul ca locuim in Floresti, chiar daca muncim in oras, iar la prival sau cu bona nu imi permit.