Ziua Păsărilor, sărbătorită la Cluj-Napoca. Vezi ce evenimente a pregătit Societatea Ornitologică Română

pasariPentru iubitorii de păsări și de natură, prima zi din aprilie este Ziua Păsărilor, eveniment care se desfășoară în România încă din perioada interbelică și care a fost reluat după Revoluție de Societatea Ornitologică Română.

Este un eveniment menit să conștientizeze publicul larg asupra speciilor de păsări, a importanței lor pentru binele, sănătatea și frumusețea naturii din jurul nostru, și – prin urmare – asupra importanței protejării lor.

În această notă este alcătuit și programul pentru public organizat de Societatea Ornitologică Română prin Biroul Teritorial Cluj. Activitățile se adresează atât celor mici, cât și celor mai mari, celor într-o formă fizică bună, dar și celor care nu sunt dornici de mari aventuri pe teren.

La Cluj, avem – de fapt – 2 zile dedicate păsărilor. 1 aprilie este dedicată activităților în mediul urban, iar ziua de 2 aprilie este rezervată celor care doresc o ieșire mai departe de zgomotul și agitația orașului.

Program 1 Aprilie:

I. 09:00-11:00 Tur ornitologic

Pădurea Hoia: întâlnire la intrarea în Parcul Etnografic Romulus Vuia. Pe parcursul celor 2 ore se vor observa și identifica speciile de păsări de pe traseu, se va răspunde la întrebările participanților.

II. 10:00-14:00 Ziua Păsărilor în Parc – Parcul Central zona Casino

– identificare specii de păsări, în determinatoare și în natură

– verificare și construire cuiburi artificiale (materialele necesare furnizate de către SOR)

Program 2 Aprilie:

8:30-16:00 Tur ornitologic de o zi în Fânațele Clujului

Întâlnirea va fi în parcare la Auchan (Iris) la ora 8.30. Observațiile vor dura pînă la ora 16.00. Pentru această ieșire punem la dispoziția participanților determinatoare de păsări și binocluri. Recomandăm încălțăminte de teren comodă și îmbrăcăminte adecvată prognozei meteo, plus mâncare și apă pentru prânz.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj