joi, martie 28, 2024

[Video] Floreşti: Noul PUG prevede teren pentru mutarea fermei de pui. Care sunt şansele ca ferma să fie mutată?

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

spatiu pentru fermaÎn cadrul dezbaterii ce a avut loc ieri, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru noul PUG al comunei Floreşti, directorul de proiect, conf. univ. dr. Radu Spânu a prezentat planşe din proiect, iar pe una dintre ele le-a arătat celor prezenţi că a prevăzut o suprafaţă de teren unde ar putea fi mutată ferma de pui. Ei bine, rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla sau nu, cert este că nu prea curând.

Conform prezentării, domnul Radu Spânu a spus că „împreună am elaborat patru locaţii de amplamente pentru reamplasarea fermei avicole având şi nişte discuţii cu reprezentanţii acestei investiţii care este fără discuţie, una benefică. Şi una dintre concluziile la care am ajuns a fost o parcelă de 42 de hectare proprietate a domeniului public în administrarea Primăriei Floreşti. Dacă ştiam în 2007 de cele 42 de hectare, Tetarom nu mai era la Jucu, era aici”.

Mai exact, o suprafaţă de teren situată la ieşirea din localitatea Luna. Din cele spuse, acesta s-ar dori a fi un proiect cu o cofinanţare europeană, după modelul Tetarom, însă până la potenţiali investitori mai este mult. De altfel, ideea nu este deloc proastă, doar că patronul fermei nu se poate muta din cauza investiţiilor finaciare foarte mari pe care trebuie să le facă.

Întrebat fiind de către reprezentanţii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului dacă doreşte să se mute, patronul fermei a răspuns: „Nici vorbă de aşa ceva nici nu s-a pus în discuţie pentru că este vorba de investiţie, de bani. Şi nu muţi un chioşc de ziare. Cine face investiţia acolo ca să te muţi în ea? Terenul e cea mai mică problemă, nu terenul e problema”.



Cu toţii au căzut de acord asupra unui lucru şi anume că mirosul de fermă nu produce cu adevărat o poluare olfactivă, dar este neplăcut pentru mulţi.

Intervenţia primarului pe această temă nu a adus nimic nou în discuţie, practic a ţinut să ne reamintească de moşteniri.  Ba mai mult, a intrat puţin în discuţii contradictorii cu reprezentanţii de la protecţia mediului, care din nou, ne spun că ferma de pui „a fost prima”, iar construcţiile au intrat în raza de protecţie sanitară. Aceştia au spus că practic „noi încălcăm legea”, lucru ce de altfel l-a deranjat pe primar.

„Noi suntem puşi în faţa unor situaţii create cu ceva timp în urmă. Nu ştiu dumneavoastră, poate eraţi la agenţie, dar eu nu eram în primărie şi nici domnii consilieri locali nu erau în primărie.”

Ei bine, reprezentatul DSP (Direcţiei de Sănătate Publică) a spus că mirosul nu este atât de deranjant şi a venit cu o soluţie în acest caz. Practic, aceasta spune că ar fi util un studiu de impact şi în urma acestuia raza de protecţie a fermei ar putea fi mutată. Ca şi mai sus, problema o reprezintă investiţia financiară pentru că un astfel de studiu nu costă puţin.

Primarul însă a întins problema până la situaţii de boli şi guvern, a căutat iar vinovaţi dar concluzia este că sunt necesare fonduri serioase pentru o mutare a fermei. Lucru ce deocamdată e exclus.


7 COMENTARII

  1. Din informatiile care apar la ferma, eu intelg ca modernizarea s-a facut din bani europeni. Si cum EU verifica tot chiar si dupa multi ani, nu stiu exact cat, pentru proiectele POSDRU stiu ca sunt 25 de ani. Nu cred ca ferma se poate muta pentru ca asta ar insemna sa dea toti banii primiti de la EU + penalizari inapoi. Chiar sunt curios cine si-ar asuma un asa risc, avand in vedere valoarea investitiei.

  2. FLORESTI !!! CEA MAI POLUATA LOCALITATE DIN ROAMANIA …..CUM E POSIBIL ASA CEVA ??? Aerul inspirat de copii nostri este cancerigen !!! nu face nimeni nimic ? PRIMARUL sta in spate ?!?!??!?

  3. […]  Exact așa cum atunci se discuta despre noul PUG al comunei în care viceprimarul de atunci dorea cu ardoare să fie inclusă această relocare a fermei, așa se discuta și în 2015 la dezbaterea publică privind noul PUG (la care plătim din mandatul trecut al lui Vancea, de câți ani?) pe care nu îl avem nici astăzi, domnul arhitect Spânu ne prezenta o relocare a fermei. Despre asta, vă invit să citiți și să vedeți magini AICI. […]

  4. […]  Exact așa cum atunci se discuta despre noul PUG al comunei în care viceprimarul de atunci dorea cu ardoare să fie inclusă această relocare a fermei, așa se discuta și în 2015 la dezbaterea publică privind noul PUG (la care plătim din mandatul trecut al lui Vancea, de câți ani?) pe care nu îl avem nici astăzi, domnul arhitect Spânu ne prezenta o relocare a fermei. Despre asta, vă invit să citiți și să vedeți magini AICI. […]

Comments are closed.

Articole Noi