vineri, martie 29, 2024

Verificări ITM Cluj: Amenzi de peste un milion de lei.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

În perioada 15 iunie – 24 august 2020  ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de verificare a modului  în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă.

Foto: www.itmcluj.ro
Foto: www.itmcluj.ro

Aceste acțiuni s-au impus având în vedere situația specială existentă pe piața muncii în contextul crizei generate de pandemia cu virusul COVID-19, printre efectele produse numărându –se și acela al suspendării unui număr mare de contracte individuale de muncă.

Campania de control a fost motivată și de practica primirii la munca a unor persoane la același angajator, la care aveau contractele individuale de muncă suspendate.

Obiectivele campaniei:

Identificarea angajatorilor care au primit la muncă salariați pe perioada suspendării contractelor individuale de muncă și determinarea acestora să respecte prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă;

Creșterea gradului de conștientizare a angajaților și angajatorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă ;

Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și, în special, a celor privind suspendarea contractului individual de muncă;

Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

Rezultatele campaniei:

Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale  la un număr de 415 angajatori din judeţul Cluj.

Au fost aplicate un numar de 29 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 1.040.000 lei, unui numar de 27 de angajatori, pentru primirea la munca a unui numar de  55 de  persoane  fara forme legale de angajare . Din cele 55 persoane , 30 au fost depistate la munca in perioada in care aveau contractele de munca suspendate.

Un numar de 83 de angajatori au fost sanctionati cu amenzi in cuantum  de 149.900 lei   pentru :

–      Netransmiterea suspendarilor in Revisal;

–      Neorganizarea evidentei orelor lucrate;

–      Nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentara si repausul saptamanal;

–      Nerespectarea prevederilor legale privind sarbatorile legale;

–      Nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind starea de alerta;

–      Nerespectarea prevederilor legale privind munca prin agenti de munca temporara;

–      Neacordarea indemnizatiei de 75% in situatia suspendarii contractului de munca;

–      Nerespectarea dispozitiilor privind garantarea in plata a salariului minim brut pe economie.

Astfel, cuantumul total al amenzilor aplicate cu ocazia acestei campanii a fost de 1.189.900 lei.

Dorim să specificăm faptul că  ITM Cluj desfășoară în permanență, prin intermediul campaniilor naționale, acțiunilor proprii de control sau  celor întreprinse în urma sesizărilor primite, conștientizarea angajatorilor și angajaților în ceea ce privește necesitate  respectării  legislației muncii, cerință care se impune de la sine în vederea evitării riscurilor la care sunt expuși  angajatorii și lucrătorii acestora, mai ales având în vedere  situația epidemiologică actuală, au transmis reprezentanții instituției.

Articole Noi