joi, aprilie 18, 2024

UPDATE [Foto] Situaţie complicată la Floreşti: Cetăţenii trăiesc cu rahatul sub nas, primarul are alte priorităţi.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

canalizare sun 3Un locuitor al comunei Floreşti a transmis pe adresa redacţiei un set de poze prin care a dorit să arate situaţia în ce priveşte canalizarea din zona în care trăieşte. Acest aspect a fost sesizat de către cetăţenii de acolo în repetate rânduri pe un site de socializare fără a avea vreun succes. Cu toate acestea, se pare că o măsură a fost luată, după cele spuse de Marius, locuitorul ce a transmis pozele, această măsură nu prezintă decât un focar de înfecţie, un pericol pentru copiii de acolo, mai ales că în ansamblurile de locuinţe de acolo trăiesc aproximativ 200 de familii ce cotizează la bugetul local. 

În imaginile ataşate puteţi observa în ce stare se află un drum care este în domeniul public al comunei Floreşti. Apa pe care o vedeţi este defapt apa menajera uzată, mai exact apa din WC-urile a peste 200 de familii care locuiesc în ansamblurile rezidenţiale Sun City şi Emerald Gardens. Sistemul ales de primărie este urmatorul: s-a săpat o groapă mare lângă acea baltă unde se deversează DESCOPERIT toată apa menajeră, iar când aceasta se umple se varsă toată pe uliţa de acces a blocurilor. Pe lângă pericolul major ca vreun copil să cadă într-o groapă de 3 x 3 metri şi cu adâncime de 4-5 metri vă daţi seama ce miros degajă.

După falimentul celor doi constructori Primăria Floreşti a preluat drumul dintre cele două ansambluri dar nu a făcut absolut nimic legat de canalizare sau craterele din acest drum. Nici măcar nu poate fi vorba de asfalt, deşi totuşi 200 de familii care locuiesc pe o strada cred ca totuşi contribuie cu o sumă frumuşică la primărie, prin taxe şi impozite locale. Vă rugăm să faceţi public acest mesaj să poată vedea toată lumea care este starea în care cele minim 200 de familii locuiesc în cea mai bogată comuna din România. Considerăm de asemenea că este o problema de sănătate publică MAJORA şi rugăm organele competente să vină măcar o dată şi să se apropie de această baltă îngrozitoare cu miros înspăimântător de hoit şi fecale.  Vă mulţumesc anticipat pentru publicarea articolului şi vă rugăm să insistaţi cu o anchetă jurnalistică, a scris Marius.

Pe de altă parte însă, tocmai pentru că acest subiect a mai fost discutat, se pare că în zona respectiva a fost cedat în administrarea Primăriei doar o parte din drum. Unul dintre constructori nu a cedat partea de drum până acum. Cu toate acestea, răspunsul primarului este deja unul cunoscut cetăţenilor şi anume că există alte priorităţi în comună şi că în zona respectivă locuiesc puţine persoane.
canalizare sun 3canalizare sun 1
canalizare 4 canalizare 5

 

 

 

 

 

 

UPDATE: Primăria comunei Floreşti a transmis un comunicat de presă în care explică situaţia, asta după ce ieri, primarul declara în presă că are alte priorităţi decât cele 200 de familii ce locuiesc în acele ansambluri de blocuri. 

În urma articolelor apărute în mass-media clujeană referitoare la situaţia canalizării din Ansamblurile Rezidenţiale Emerald Gardens și Sun City , articole clădite pe mail-uri anonime și pe o minimă informare, aducem la cunoștinţa opiniei publice și a presei urmatoarele:

-Primăria comunei Florești nu a efectuat absolut nici un fel de săpături în zonă .Bineânţeles,opinia unora este că dacă se sapă ceva in Florești, Primăria sapă.

– Operatorul care exploatează distribuţia de apă potabilă și preluarea apelor menajere uzate și pluviale în comuna Florești este Compania de Apa Someș S.A.

– Întreţinerea reţelelor de apă și canalizare care nu au fost predate domeniului public ramân în sarcina proprietarilor, aceștia fiind singurii răspunzatori pentru buna funcţionare a acestora.

În speţa dată, situaţia juridică a staţiilor de pompare este una tranzitorie, nefiind predate către domeniul public al comunei Florești , din motive tehnice. De asemenea, legat de drum, acesta a fost predat către Primăria comunei Florești parţial, și, deși există afirmaţii că s-a făcut un act de renunţare pentru cealaltă parte , Primăriei comunei Florești nu i-au fost comunicate nici un fel de acte în acest sens de către proprietar până la această dată .

Administraţia publică locală Florești face toate demersurile pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viată ale floreștenilor,dar, remedierea peste noapte, în secunda doi dupa preluarea unei situaţii precare lasată de dezvoltatorii imobiliari neserioși (drum, canalizare, etc. )este imposibila.
În cursul zilei de ieri, 09.09.2015 , reprezentanţi ai Poliţiei Locale Florești s-au prezentat la faţa locului, unde s-a constatat că problemele sunt generate de staţiile de pompare parţial funcţionale , staţii care sunt amplasate pe un teren privat din vecinătatea ansamblurilor menţionate. Departamentul Poliţia Locală Florești va lua toate măsurile necesare în vederea soluţionării problemelor existente , în cel mai scurt timp posibil.

3 COMENTARII

  1. Bineinteles ca are alte prioritati: sa-si faca plinul pana ce il salta. El cu Zanc si cu Ladariu. Cei care au distrus comuna si se imbogatesc.

Comments are closed.

Articole Noi