UN SALUT PE ȘASE VOCI: THE KING’S SINGERS SUNT NERĂBDĂTORI SĂ REVINĂ LA CLUJ!

The King's Singers 14_credit Rebecca ReidNe mai desparte doar o săptămână de întâlnirea cu celebrul sextet vocal THE KING’S SINGERS.

Cei șase membri ai grupului a cappella, contratenorii Patrick Dunachie și Edward Button, tenorul Julian Gregory, baritonii Christopher Bruerton și Nick Ashby, și basul Jonathan Howard, au transmis publicului clujean un salut călduros, dar și câteva dintre surprizele pregătite pentru concertul care va avea loc luni, 25 noiembrie 2019, de la ora 19, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

Programul „Finding Harmony”, lansat în această toamnă în întreaga lume și prezentat în premieră națională la Cluj, va traversa istoria muzicii, dar și întreg Globul. Seara va începe cu o lucrare din secolul al XII-lea de Pérotin, va continua cu piese emblematice semnate de Carlo Gesualdo, Jean Mouton sau Francis Poulenc, dar și cu aranjamente muzicale ale unor lucrări populare din Georgia, Japonia sau Mexic.

Acestea din urmă, alături de două lucrări compuse special pentru ansamblul britanic, vor fi incluse pe viitorul album al sextetului aflat sub același titlu simbolizant: „Finding Harmony”.

Concertul se va încheia cu o selecție de piese din repertoriul care i-a consacrat, prelucrări ale unor piese celebre, dar și piese de pe E.P.-ul lor cel mai recent, The Library, Vol. 1. Suntem nerăbdători să le ascultăm pe toate luni, 25 noiembrie! Vă așteptăm alături de noi !

Biletele sunt disponibile la Agenția de bilete a Operei (Casa TIFF) și online: bilete.ro

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj