joi, aprilie 18, 2024

Turda: Cetățean moldovean depistat cu ședere ilegală.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Foto: Arhiva Cluj24h.ro
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj au acordat sprijin operativ unei patrule mixte, care au depistat, în cadrul unei intervenții solicitate prin sistemul 112, un bărbat, din Republica Moldova, ce nu își justifica legalitatea șederii în România.

Pe numele acestuia a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească România, în termen de 15 zile. De asemenea, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1200 de lei, iar la ieșirea din țară va fi aplicată interdicția de a intra pe teritoriul țării noastre, pentru o perioadă de 3 luni.

La data de 30 august a.c., polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj au acordat sprijin operativ unei patrule mixte, formată din poliţist din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Turda, respectiv jandarm din cadrul IJJ Cluj, care au depistat, în cadrul unei intervenții solicitate prin sistemul 112, un bărbat, din Republica Moldova, ce nu-și justifica legalitatea șederii în România.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cetățeanul străin, în vârstă de 37 de ani, nu mai avea drept de ședere și nici nu a părăsit teritoriul țării noastre la expirarea acestuia, acumulând o ședere ilegală de aproximativ 380 de zile.

Ca urmare a celor constatate, politiștii de imigrări au emis pe numele cetățeanului străin o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul ţării noastre, în cel mult 15 zile.

Totodată, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.200 de lei, iar la ieșirea din țară va fi aplicată măsura interzicerii intrării pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă de 3 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu completările şi modificările ulterioare.

Cooperarea dintre structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări şi unităţile aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se manifestă permanent, fapt care conduce la eficientizarea acţiunilor constante pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a străinilor în România.

***
Contăm pe respectul cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0264 – 555656 sau utilizând căsuţa serviciului poştal electronic cj.igi@mai.gov.ro .

De asemenea, invităm cetăţenii străii şi europeni să viziteze site-ul propriu al Inspectoratului General pentru Imigrări, www.igi.mai.gov.ro , prin intermediul căruia au posibilitatea să se informeze (inclusiv în limba engleză) cu privire la reglementările normative din domeniul regimului străinilor şi cetăţenilor europeni în România, documentele necesare pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în România, precum şi posibilitatea de a înregistra on-line cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară sau de înregistrare a rezidenţei în România, utilizând extensia www.portaligi.mai.gov.ro .

Articole Noi