sâmbătă, aprilie 20, 2024

TREI PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII. PREJUDICII DE 250.000 euro ÎN DOMENIUL SILVIC

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

politiaPolițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au reținut, în urma unor percheziții realizate în 8 locații de pe raza județului Cluj, trei bărbați bănuiți de fapte ilegale la regimul silvic.

La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, Poliției municipiului Cluj-Napoca și Serviciului Criminalistic, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, au efectuat percheziții în locații din municipiul Cluj  Napoca, oraș Huedin și comunele Beliș, Poieni și Mărișel, județul Cluj.

Prin punerea în executarea mandatelor de percheziție au fost descoperite și ridicate bunuri și înscrisuri care servesc ca probe în dosarul penal și au fost sechestrate obiecte și diverse sume de bani.

În cauză au fost extinse cercetările față de trei bărbați, în vârstă de 50, 40 și 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, comuna Beliș, respectiv comuna Poieni, județul Cluj, care la data săvârșirii faptelor îndeplineau atribuții de lucrători silvici.

În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a bărbaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național, furt de arbori din fondul forestier național și fals intelectual, fapte prevăzute și pedepsite de

Legea nr. 46/2008, republicată, privind Codul Silvic, respectiv de Codul Penal. Valoarea prejudiciului stabilit până în prezent se ridică la echivalentul în lei a circa 250.000 euro. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca bărbații să fie prezentați magistraților.

Pentru realizarea perchezițiilor polițiștii au beneficiat de sprijinul jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Articole Noi