Tânăr din Turda prins de polițiștii din Florești. Este bănuit de comiterea mai multor fapte de tâlhărie.

 

Foto: Arhiva  Cluj24h.ro

Foto: Arhiva Cluj24h.ro 

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale și Secția 6 Poliție Rurală Florești,a fost identificat un tânăr bănuit de comiterea mai multor fapte de tâlhărie.

Polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Turda, bănuit de comiterea unor tâlhării.

La data de 31 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești l-au depistat, pe raza localității Florești, pe cel bănuit de săvârșirea faptelor de tâlhărie. La vederea organelor de poliție, acesta a părăsit în fugă imobilul în care a fost găsit, fiind prins și imobilizat la circa 500 de metri distanță.

Conform probatoriului administrat, la data de 27 august a.c., în jurul orei 20:30, cel în cauză i-ar fi smuls unei femei două lănțișoare de la gât prin smulgere, după care a fugit. Persoana vătămată, o femeie, în vârstă de 74 de ani, din Cluj-Napoca, se deplasa pe strada Izei, din municipiu, în momentul deposedării. Ulterior acțiunii bărbatului, aceasta a suferit o leziune la baza gâtului.

Prejudiciul cauzat de bărbat a fost estimat la 1600 de lei. În urma investigațiilor, lănțișoarele au fost recuperate de polițiști.

Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânăr, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.