Articles Posted in the " TIFF 2020 " Category

  • TIFF 2020: 45.000 de spectatori au văzut filme în aer liber

    Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat duminică, pe 9 august, cu două proiecții sold-out ale comediei franceze Șterge istoricul / Delete History (r. Benoît Delépine, Gustave Kervern), desfășurate în paralel în Piața Unirii și la USAMV. Chiar și în condiții de siguranță sporită, organizat pentru prima dată exclusiv în aer liber, cel mai mare eveniment din România dedicat filmului a atras, în perioada 31 iulie - 9 august, un număr de 45.000 de participanți. Timp de zece zile, spectatorii au urmărit pe marile ecrane 157 de filme din 49 de țări, prezentate până târziu în noapte în cadrul a 232 de proiecții (față de circa 400 în 2019), în 14 locații, în prezența realizatorilor invitați la această ediție.


  • Actorii selectați în programul 10 pentru FILM.

    Peste 80 de actori au fost selectați și promovați în cadrul proiectului până în prezent. Aflaţi la debut sau cu roluri secundare în producţii autohtone, cei 10 actori selectați la această ediție vor beneficia de materiale de prezentare – fotografii și video – și de întâlniri cu profesioniști din industrie.



  • Hituri din selecția TIFF 2020, disponibile pe TIFF Unlimited.

    Cei care nu vor putea fi prezenți la Cluj-Napoca între 31 iulie și 9 august, dar și cei care vor să continue experiența de festival în online, vor avea la dispoziție filme noi din secțiunile destinate hiturilor festivaliere, Supernova, No Limit și What's up, Doc?, între 31 iulie și 16 august.


  • Actrița Maria Ploae, Premiul de Excelență la TIFF 2020

    Cu o carieră impresionantă, care se întinde pe mai bine de patru decenii, actrița Maria Ploae va fi celebrată la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. La gala de închidere din 8 august, organizată pentru prima dată în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, actrița va fi distinsă cu Premiul de Excelență TIFF.


  • Programul și biletele pentru TIFF 2020 sunt online!

    La ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august), filme noi vin în premieră în România, în câteva dintre secțiunile tradiționale, precum Ziua HBO, Zilele Maghiare, iar altele vechi, restaurate, vor fi readuse pe marele ecran în proiecții speciale.


  • TIFF 2020: Weekend-uri la Bonțida și Vlaha.

    Weekend la Castel debutează sâmbătă, 1 august, de la ora 21:30, cu cine-concertul Faust, în acompaniamentul live al lui Jean-François Zygel. Pianist și compozitor, Zygel este foarte familiarizat cu capodopera din 1926 a lui F.W.Murnau, pentru care a creat improvizații în spectacole din mai multe țări.



  • Un Cluj fellinian în campania de imagine TIFF 2020.

    Clujul se transformă într-un fermecător platou de filmare old fashion, populat de personaje seducătoare și apariții neașteptate în campania de imagine a celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020).