Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat două noi contracte cu finanțare nerambursabilă europeană. Acestea vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor cantină, internat, școală, atelier și sală de sport cu bază de recuperare din cadrul Școlii Profesionale Speciale SAMUS, instituție de învățământ special aflată în subordinea forului administrativ județean.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre privind nominalizarea sumei de 40.000.000 de lei constituită din cota de 20% din impozitul pe venit și din sume defalcate din TVA, pe unităţi administrativ-teritoriale, pentru achitarea arieratelor, rambursarea ratelor la împrumuturile contractate, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea […]
Primăria comunei Floreşti a anunţat printr-un comunicat de presă că în cursul zilei de ieri, s-a semnat contractul de execuţie a investiţiei „Proiectare şi lucrări de construire şcoală, P+2E, împrejmuire, branşamente şi utilităţi, pe b-dul Cetatea Fetei”, obiectiv ce urmează să fie realizat din bugetul propriu al comunei. Investiţia este în valoare de 8.082.577,10 lei, cîştigătorii licitaţiei […]
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii de preşedinte, Vakar Istvan, a emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie pentru realizarea obiectivului de investiţii „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I – Edificare clădiri, extindere şi modernizare infrastructur”. Lucrările de modernizare şi extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial TETAROM I vor fi realizate de Asocierea formată […]