Cluj Arena, stadionul emblemă a Clujului și a întregii Transilvanii, a fost ales pentru a găzdui, din nou, o competiție sportivă de mare anvergură: Campionatul European de Atletism pe echipe - Liga I, ediția 2021.
Pentru a veni în întâmpinarea multiplelor solicitări primite în ultima perioadă de timp, Consiliul Județean Cluj informează publicul interesat asupra faptului că, începând de marți, 22 octombrie 2019, stadionul Cluj Arena oferă o nouă facilitate cetățenilor. Mai precis, este vorba de două noi dispozitive electronice de tip „POS”, prin intermediul cărora se vor putea efectua plăți fără niciun comision, într-un timp extrem de scurt și în condiții maxime de siguranță.
Consiliul Județean Cluj invită clujenii iubitori ai sportului să vină pe stadionul Cluj Arena, în intervalul 2-3 iulie 2019, pentru a urmări în competiție cei mai valoroși atleți români și străini ai momentului, reuniți în cadrul Campionatului Balcanic de Atletism pentru Juniori 1.
În urma apariției în spațiul public a informației potrivit căreia o familie cu un copil minor ar fi avut de suferit în urma intervenției legale de restabilire a ordinii publice , de la finalul meciului de fotbal dintre echipele FC U Cluj și FC Hermannstadt Sibiu, compartimentul de informare și relații publice al Grupării de Jandarmi Mobila „ Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca face următoarele precizări:
La data de 10 iunie a.c., în urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, a fost identificat un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Florești, județul Cluj, bănuit de comiterea infracțiunii de ultraj asupra unui jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Ești pasionat de sport și îți place mișcarea? Iulius Mall Cluj lansează provocarea „Sliperycious Game Days”! Te așteaptă patru zile cu cea mai haioasă competiție, iar dacă vei fi învingător, te ajutăm să te echipezi pentru activitatea sportivă preferată. Iulius Mall susține Sports Festival 2018, eveniment ce reunește cele mai îndrăgite sporturi, în perioada 14 – 17 iunie […]
Cluj Arena aduce la cunoștința tuturor celor care iubesc sportul, și nu numai, faptul că, în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv în perioada 2-3 iunie a.c., începând cu ora 19:00, pe stadionul emblemă al Clujului, se va desfășura o nouă competiție de top cu participare internațională, în cadrul căreia vor concura unii dintre cei […]
Fundatia Parinti din Romania, initiator al serviciului PEDITEL 1791, organizeaza impreuna cu Asociatia Firul Ariadnei, Atelierul BUBU si MUSETTE targul caritabil ”Impreuna pentru sanatatea copiilor” Duminica, 13 mai, orele 10,00-20,00 in incinta Cluj Arena se va desfasura Targul caritabil ” Impreuna pentru sanatatea copiilor” care are drept scop strangerea de fonduri pentru ca medicii Peditel 1791 sa ajute gratuit 5,000 de copii in […]
Cluj Arena, stadionul emblemă al județului Cluj și al întregii Transilvanii, a găzduit joi, 19 aprilie a.c., cea de-a cincea ediție a concursului sportiv „Cupa Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj la Atletism – 2018”, un eveniment dedicat tuturor elevilor din învățământul primar și gimnazial de pe raza județului Cluj. Cei aproximativ 500 de copii care au […]
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat luni, 16 aprilie 2018, contractul de închiriere a Stadionului Cluj Arena în vederea disputării, în 16 iunie a.c., a unuia dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului din județul Cluj: meciul de fotbal dintre Legendele Barcelonei și Generația de Aur a României. Legendele Barcelonei (Barca […]