vineri, aprilie 19, 2024

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat sâmbătă pe două străzi din Cluj şi integral în Baciu

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

gaz
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

E.ON Distribuţie România a finalizat o lucrare de investiţii în municipiul Cluj Napoca prin intermediul căreia a fost înlocuit peste 1 kilometru de conducte şi branşamente de gaze naturale.

Pentru efectuarea lucrărilor de cuplare la sistemul de distribuţie, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 9.00, pe străzile Calea Baciului şi Tudor Vladimirescu din municipiul Cluj Napoca, precum şi în localitatea Baciu (integral).

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

E.ON Distribuţie România regretă disconfortul creat şi îi asigură pe consumatori că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil.

Articole Noi